Un român vindecat miraculos de Sf. Tereza

06.07.2002, Iaşi (Catholica) - Peste puţine zile, relicvele Sfintei Tereza de Lisieux vor sosi în România, într-un eveniment mediat de Congregaţia Sf. Ioan din Bucureşti, şi care implică întreaga Biserică Catolică din România, atât pe cea de rit latin cât şi pe cea de rit bizantin. În acest context, pr. Iosif Dorcu, decanul de Iaşi, a realizat pentru Catholica un interviu cu Angelica Spiru, vindecată în mod miraculos prin mijlocirea Sf. Tereza de Lisieux. Reproducem în continuare acest interviu.

– Aţi fost vindecată într-un mod miraculos prin mijlocirea Sf. Tereza. V-aş ruga să ne spuneţi ceva despre această vindecare. Dar, mai întâi, vă rog să vă prezentaţi,
– Mă numesc Angelica Spiru, locuiesc în Iaşi, şi sunt profesoară de limba franceză şi română la Liceul teoretic „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

– Explicaţi-ne starea bolii şi opinia medicilor.
– După mai mulţi ani de suferinţă, în anul 1991, solicitând o consultaţie d-lui prof. univ. dr. Dan Mihăescu de la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, am fost internată şi mi s-a recomandat o operaţie în mediastin, fiind îndrumată şi spre alţi medici specialişti pentru precizarea diagnosticului. Consultând mai mulţi medici, printre care şi pe domnul prof. univ. dr. Daniil Cezar de la Secţia de Oncologie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, precum şi pe regretatul doctor Chipail, am primit aceeaşi recomandare: intervenţie chirurgicală de urgenţă. La recomandarea medicilor menţionaţi mai sus am fost operată în martie 1991 la Spitalul de Pneumoftiziologie de o echipă de medici formată din prof. univ. dr. C. Dragomir şi prof. univ. dr. Ştefan Răutu, operaţia, considerată „caz didactic”, fiind o reuşită, fapt pentru care mulţumesc pe această cale atât medicilor cât şi tuturor celor care mi-au fost alături în acele momente grele.

În luna mai, în timp ce-mi făceam planuri să reiau activitatea didactică, după două trimestre de absenţă de la şcoală, noi probleme de sănătate mi-au curmat visul, fiind nevoită să apelez la alţi medici specialişti pentru a-mi atenua durerile cumplite apărute la mâna dreaptă, care mi s-a umflat şi pe care nu o mai puteam mişca. Atât medicii de la Spitalul de Urgenţe Iaşi cât şi cei de la Spitalul de Recuperare Iaşi (unde am şi stat internată în vederea pregătirii pentru o nouă intervenţie chirurgicală în vederea înlăturării tumorii, care a apărut la umărul drept) mi-au explicat, ca şi medicii care mă trataseră anterior, că pe umăr blocat şi dureros nu este posibilă operaţia. Spre sfârşitul lunii iulie începusem să cred şi eu, ca unul dintre foştii mei colegi, că sunt în metastază şi că nu se mai poate face nimic deoarece operaţia nu era posibilă decât după deblocarea umărului şi dispariţia durerii, care, după câteva luni de tratamente intense şi diverse, nu ceda deloc. Era un cerc vicios: nu puteam fi operată pănă la deblocarea umărului, iar umărul nu mi se debloca fără operaţie. Nu puteam nici măcar să mă pieptăn, soţul şi fiul meu făcând totul pentru supravieţuirea mea.

– Cum aţi ajuns la Lisieux?
– În acele clipe de cumpănă mi-a sărit în ajutor verişoara mea, Marie Thérèse Cuvigny, din Franţa, invitîndu-mă să consult medicii din Caen. La începutul lunii august 1991, am călătorit cu Orient Expres spre Paris unde mă aştepta verişoara mea care, în drum spre Arromanches, unde îşi are reşedinţa, mi-a propus o vizită la Mănăstirea Carmelitelor din Lisieux.

– Ce s-a întâmplat acolo?
– Am vizitat mănăstirea şi mormântul sfintei Tereza apoi am fost copleşită de multitudinea ex-voto-urilor de la catedrală. În faţa uimitoarelor minuni mărturisite de oameni de pretutindeni eu nu îndrăzneam decât să mă rog să fie posibilă şi cea de-a doua operaţie, cea de la umărul drept. Am intrat în criptă unde era slujbă şi am spus următoarea rugăciune: „Sfânta Tereza, dacă merit, te rog fă posibilă cea de-a doua operaţie ” şi am spus Tatăl Nostru într-o comuniune cu divinitatea pe care n-am mai trăit-o niciodată până atunci.

Retrăgându-mă cu regret din criptă (pentru ca verişoara mea era foarte grăbită), m-am oprit lângă apa sfinţită de la ieşire pentru a aplica puţină apă sfinţită pe tumora de la umăr. Apoi am reuşit să fac semnul crucii, deşi acest lucru nu-l mai putusem face de câteva luni. În această clipă am realizat că mi-a dispărut tumora şi că mi s-a deblocat umărul drept. Minunea se împlinise: o petală din „ploaia de trandafiri” a sfintei Tereza a căzut şi pe umărul meu drept.

– Există medici care au constatat fără dubiu vindecarea dumneavoastră?
– Da, există medici care au constatat vindecarea mea „inexplicabilă” cum spunea doamna dr. Alexandrescu de la Policlinica pentru Studenţi Iaşi, medicul chirurg care îmi aviza certificatele medicale pentru şcoală. În primul rând dl. prof. univ. dr. Dan Mihăescu şi apoi toţi cei menţionaţi anterior. De asemenea sunt prietenii şi colegii mei. Şi nu în cele din urmă familia mea.

– Ce aţi făcut şi ce veţi mai face ca mulţumire pentru acest mare dar pe care l-aţi primit de la Sfânta Tereza?
– Mulţumesc mereu, prin tot ceea ce fac, Sfintei Tereza a Pruncului Isus; aşa cum nu mă simt vrednică de acest mare dar pe care l-am primit, mereu mă gândesc că nu am făcut nimic deosebit în acest sens. Recunoscându-mi micimea mă străduiesc să duc o viaţă obişnuită bucurându-mă pentru fiecare clipă pe care îmi place să cred că o trăiesc după preceptele ocrotitoarei mele.

Am colaborat, alături de părintele paroh Pavel Chelaru şi de părintele Egidiu Condac de la parohia „Sfânta Tereza” din Iaşi, la organizarea unor ample manifestări ocazionate de Centenarul morţii Sfintei Tereza. Am realizat invitaţii, ecusoane, o foaie volantă precum şi o masă rotundă (dezbatere) pe tema „Je ne meurs pas, j’entre dans la vie”, la care au participat, pe lângă numeroşi credincioşi, şi Episcopul Petru Gherghel, Monseniorul Despinescu, preoţi profesori de la Seminarul romano-catolic, prieteni şi colegi de-ai mei. Cu această ocazie am făcut o primă mărturie publică în catedrala „Sfânta Tereza” din Iaşi. Cel mai mult m-a impresionat faptul că la un moment dat domnul prof. Vasile Giurcă a rugat să fie lăsat să ia cuvântul motivând că, deşi este ortodox, vrea să depună mărturie că, într-adevăr, eu am trăit o minune deoarece dânsul ştie cum eu am plecat foarte bolnavă în Franţa şi m-am întors sănătoasă.

– Nu consideraţi că aveţi o datorie morală de a face cunoscută tuturor această minune, pentru ca lumea să o iubească şi mai mult pe Sfânta Tereza?
– Este adevărat că am o obligaţie morală imensă dar am ales să fac cunoscută această minune cu discreţie. Însă cred că într-o bună zi cât mai mulţi vor putea afla despre puterea Sfintei Tereza şi vor crede în miracolul „ploii de trandafiri”. Îmi fac o oarecare mea culpa că nu am avut întotdeauna curajul necesar de a prezenta această minune (poate şi din frica de a nu fi înţeleasă greşit), dar atunci când o fac văd în ochii şi privirea ascultătorilor mei o bucurie şi o lumină deosebită. Această seninătate a lor mă face să nădăjduiesc că într-o bună zi minunea trăită de mine va deschide speranţe şi în inimile altor deznădăjduiţi, cu condiţia să CREADĂ.

– Vă mulţumesc!