Un misionar polonez candidat la Premiul Nobel pentru Pace

03.10.2002, Roma (ZENIT) - Misionarul de origine poloneză Marian Zelazek, care-şi desfăşoară activitatea în India de 50 de ani în leprozerii, este candidat al Premiului Nobel pentru Pace din acest an.

Propunerea prezentată de un grup de laici, este susţinută de numeroşi oameni politici, atât în India cât şi în Europa, de oameni de ştiinţă şi personalităţi din domeniul cultural, printre care doi deţinători ai premiului Nobel, polonezii Czeslaw Milosz şi Wieslawa Szymborska. Pr. Marian a primit cu surprindere vestea candidaturii sale. Intenţia promotorilor este aceea de a se recunoaşte munca tuturor misionarilor dedicaţi luptei împotriva leprei şi dialogului interreligios şi intercultural.

„Munca mea nu vizează nici un premiu. Scopul ei este să reduc suferinţele celor săraci şi bolnavi”, a explicat părintele Marian. Pr. Marian Zelazek, misionar verbit, s-a născut la 30 ianuarie 1918. Hotărârea de a se face preot s-a maturizat în timpul educaţiei şcolare şi în seminar, la puţin timp înainte de al doilea Război Mondial.

A petrecut cinci ani în câmpul de concentrare nazist de la Dachau. A supravieţuit tratamentului brutal datorită hotărârii sale de a deveni preot. O experienţă care nu la întristat, ci i-a adâncit credinţa şi l-a făcut să respecte demnitatea fiecărei fiinţe umane, şi să dorească să facă o lume mai bună fiind el însuşi bun. „Nu este greu să fii bun, cu condiţia să vrei”, a explicat candidatul la premiul Nobel pentru Pace.

Când s-a încheiat războiul, şi-a completat studiile la Roma şi, după hirotonirea sa din 1948, a mers misionar în India. În timpul primilor 25 de ani de şedere în această ţară s-a dedicat educării aborigenilor. Din 1975 şi până astăzi a lucrat în Orissa, în oraşul Puri, unul din locurile sfinte ale hinduşilor. La periferia acestei localităţi a organizat o colonie de leproşi care constituie munca vieţii sale, legătura sa de dragoste faţă de aceştia. Trăieşte şi munceşte aici în mijlocul pacienţilor.

Colonia creşte fără încetare şi în momentul de faţă numără 600 de locuitori permanenţi, mare parte din ei fiind pacienţi în tratament. Acest centru de îngrijire le oferă casă, hrană şi haine, şi-i găzduieşte şi rudele celor bolnavi. Cei care cer, pot să lucreze. Copiii primesc o îngrijire specială. În colonie există o şcoală pentru copiii leproşilor, iar printre profesori sunt şi leproşi care s-au vindecat. Şcoala deţine dormitoare proprii şi loc de joacă propriu, pentru că pr. Zelazek consideră că aceşti copii nu trebuie să trăiască printre oameni bolnavi şi nu trebuie să se simtă inferiori în faţa celorlalţi copii.

Pr. Zelazek caută prin lumea întreagă părinţi adoptivi la distanţă pentru a asigura financiar educaţia acestor copii. Colonia deţine un spital propriu şi o clinică dentară, precum şi o fabrică de textile, o croitorie şi un depozit de haine. În munca sa părintele Zelazek s-a abţinut cu scrupulozitate de la prozelitism preferând să fie un martor viu al valorilor evanghelice. A construit în mijlocul oraşului o biserică, care a tras desigur critici de „prozelitism” din partea fundamentaliştilor. Lângă biserică a înfiinţat o librărie şi un centru de dialog interreligios.