Un laic, un preot şi o călugăriţă premiaţi cu „Nobelul misionarilor”

21.10.2002, Brescia (ZENIT) - Un călugăr xaverian, o călugăriţă din Congregaţia Sf. Doroteea şi un laic au fost onoraţi cu ceea ce este cunoscut în mod general drept „Nobelul Misionarilor”. Friendly Heart Award – care este mai degrabă un titlu formal – a conferit premii sâmbătă la Brescia în Italia, înmânate de către Cardinalul Ersilio Tonini, arhiepiscop emerit de Ravenna.

Unul dintre cei onoraţi este sr. Lucia Sabbadin, un medic misionar din Congregaţia Surorilor Învăţătoare ale Sf. Doroteea, care lucrează într-un spital din Bukavu, în Congo. Spitalul din Bukavu a fost construit în 1929, şi întotdeauna a avut de înfruntat dificultăţi. În 1995, cele 15 secţii ale sale au fost încredinţate diecezei, care în acelaşi timp a înfiinţat o şcoală de medicină.

Fonduri de ajutorare din Belgia şi Franţa au făcut posibilă restructurarea clădirilor şi înfiinţarea unor secţii noi. Astăzi spitalul din Bukavu oferă endoscopii şi chirurgie, şi intenţionează să deschidă o secţie pentru copiii malnutriţi. În spital lucrează douăzeci de medici, împreună şapte specialişti, spitalul fiind şi clinică universitară care pregăteşte patruzeci de studenţi la medicină. Spitalul este un extraordinar centru de pregătire medicală, într-o ţară în care medicii sunt destul de puţini.

„Războiul continuă, dar şi reconstrucţia”, a spus sr. Lucia. „Noi trăim din ceea ce ne oferă pacienţii noştri. Oamenii aici sunt foarte săraci. În Africa, îngrijirea medicală este oferită celor care pot să plătească; restul sunt abandonaţi în voia soartei. Noi primim pe oricine; aceasta este misiunea noastră”.

Pr. Giuseppe De Cillia, un misionar xaverian, a petrecut 38 de ani în Burundi. Trăieşte într-un camion şi călătoreşte pe dealurile acestei mici ţări africane pentru a duce apă acolo unde ea lipseşte, şi pentru a construi şcoli şi spitale fără a neglija munca apostolică. „Am fost ales pentru că sunt cel mai vizibil, datorită ajutoarelor umanitare, a spitalelor, apeductelor, şcolilor”, a spus pr. De Cillia. „Oricum, cea mai importantă muncă este aceea de a predica speranţa, şi sunt mulţi dintre noi care fac acest lucru”.

Giorgio Predieri, în vârstă de 53 de ani, un fizician laic, este responsabilul spitalului Ampasimanjeva din Madagascar, o structură medicală cu 120 de paturi, în partea central-sudică a insulei, unde Predieri a petrecut 30 de ani. Iniţial, Predieri a fost muncitor voluntar care s-a ocupat şi de probleme de ordin tehnic.

„Spitalul a fost construit în 1960 de catolicii nemţi”, a amintit el. „După câţiva ani, a trebuit să găsim alte surse de finanţare iar Dieceza de Fianarantsoa, din care face parte Ampasimanjeva, nu a putut face faţă acestei poveri”. În 1968, mulţumită muncii pr. Mario Prandi, fondator al Casei Carităţii, s-a stabilit un contact direct cu Dieceza de Reggio Calabria, din Italy.

„Era nevoie de medici, personal specializat, şi de bani mai mulţi”, a adăugat Predieri. „Această legătură dintre Italia şi Madagascar a fost întărită până ce a devenit o legătură strânsă şi organică”. În spital sunt tratate boli care în Vest au dispărut, precum lepra, tuberculoza şi malaria. Se depun eforturi mari pentru prevenirea acestora. Pacienţii nu au resurse, iar sistemul de îngrijire medicală este menţinut prin contribuţii. Pacienţii acoperă doar 10% din buget.