AGRU-Bucureşti contestă legitimitatea sărbătoririi Sfinţilor Martiri ardeleni
28.10.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - „Este pur si simplu uluitor că se dă amploare de eveniment naţional pomenirii ‘martirilor pentru unitatea naţională şi a credinţei’ (!?!?) făcută la Alba Iulia astăzi 21 octombrie 2002”, consideră Asociaţia Generală a Românilor Uniţi – filiala Bucureşti, sub semnătura preşedintelui ei, dr. ing. Laurenţiu Horia Moisin.
În continuare, autorul protestului pe care l-am primit la redacţie afirmă că „cei pomeniţi cu această ocazie au luptat pentru scoaterea românilor transilvăneni de sub autoritatea episcopului român, doar pentru că acesta era unit (adică supus Romei catolice, n. red.) şi subordonarea lor Arhiepiscopiei sârbeşti (ortodoxe, n.red.) de la Carlovitz”. Preşedintele AGRU – Bucureşti se întreabă, de asemenea, „cum putea să lupte pentru unitatea naţională şi religioasă un călugăr bosniac care nu ştia româneşte şi care propovăduia că este mai bine să fii turc (mahomedan) decât unit”, şi susţine că se află în posesia procesului verbal al interogatorului acestuia. „Lupta împotriva Unirii cu Roma a însângerat Transilvania aproape o jumătate de veac şi ar trebui tratată cu mai multă decenţă. ‘Eroii’ acestei lupte au fost sanctificaţi de Biserica Ortodoxă Română după interzicerea Bisericii Unite de către autorităţi şi a avut doar raţiuni politice (îndemnul la violenţă şi crimă nu este un principiu creştin)”, scrie preşedintele AGRU.
În încheiere, semnatarul protestului consideră că amploarea dată acestui aşa-zis eveniment în opinia sa, concomitent cu apariţia unei cărţi precum „Secesiunea Ardealului” de Zeno Milea şi cu „deciziile îndreptate special împotriva Bisericii Române Unite cu Roma” luate de autorităţile române sunt o dovadă că această Biserică se află „la începutul unei noi perioade de persecuţie”.