Episcopul de Assisi l-a îndemnat pe Aziz să facă toate eforturile pentru a evita războiul
16.02.2003, Assisi (Catholica) - Episcopul de Assisi, Mons. Sergio Goretti, i-a cerut vice-prim ministrului irakian, Tariq Aziz, să facă tot posibilul pentru a evita războiul şi să destineze fondurile pentru armament pentru a combate sărăcia, după cum informează agenţia Zenit.
„Ne alăturăm Sfântului Părinte, care face orice efort posibil pentru a evita tragedia războiului”, a spus episcopul. „Resursele enorme cheltuite pe mijloace ale morţii ar trebui folosite pentru a reduce sărăcia şi subdezvoltarea, atât de dureros prezente în lume”, a adăugat el.
Mons. Goretti a făcut acest apel „în numele acelora care vor rămâne orfani, infirmi şi desfiguraţi, al acelora care vor rămâne fără adăpost, fără hrană, fără iubire”. Episcopul l-a întâmpinat pe Aziz cu lumânarea aprinsă, un gest specific în ritul caldean, aceeaşi lumânare care a fost aprinsă la întâlnirea ecumenică din ianuarie anul trecut.
Ceremonia de sâmbătă s-a încheiat cu un moment în care toţi cei prezenţi – la eveniment au participat reprezentanţi ai tuturor ramurilor Ordinului Franciscan – au repetat fiecare în limba proprie cuvintele pe care Papa Ioan Paul al II-lea le-a rostit cu ocazia întâlnirii Ecumenice de la Assisi din ianuarie 2002: „Să nu mai fie niciodată violenţă! Să nu mai fie niciodată război! Să nu mai fie niciodată terorism! În numele lui Dumnezeu, fie ca fiecare religie să aducă pe pământ pacea şi dreptatea, iertarea şi viaţa, iubirea!”
Ca un semn al unităţii, Aziz şi Pr. Father Vincenzo Coli, custodele franciscan al Bazilicii din Assisi, au ţinut împreună în mână cornul de fildeş pe care sultanul egiptean Melek el-Kamel i l-a oferit Sfântului Francisc în 1219.