Sfinţenia înseamnă practicarea eroică şi continuă a virtuţilor
19.02.2003, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea va proclama 11 noi fericiţi în cadrul celebrărilor din 23 martie şi 27 aprilie din acest an, după cum confirmat Biroul de Presă al Sfântului Scaun, iar la 7 martie, se vor anunţa şi canonizările, după ce se va ţine Consistoriul pentru câteva cauze de canonizare.
Cardinalul Jose Saraiva Martins, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a răspuns Revistei `Inside the Vatican` (www.insidethevatican.com) la câteva întrebări despre sfinţi şi fericiţi.
– Eminenţă, din 1998 sunteţi prefectul Congregaţiei pentru cauzele Sfinţilor. Care sunt câţiva din sfinţii dumneavoastră preferaţi şi de ce?
– Toţi sfinţii au imitat calea lui Cristos în vieţile lor; sunt identificaţi cu Cristos în cele mai diferite circumstanţe şi în fiecare perioadă istorică. Aşadar, pentru noi ei sunt toţi exemple ale răspunsului la acţiunea harului care s-a manifestat în diferite feluri prin fiecare sfânt. O preferinţă pentru un sfânt anume trebuie să ia în consideraţie acest numitor comun. Asta nu înseamnă că nu putem avea fiecare o devoţiune specială la anumiţi sfinţi. Personal, îl cinstesc în mod deosebit pe Sf. Iosif, Sf. Anton de Padova, şi pe cei doi păstoraşi de la Fatima: Iacinta şi Francisc.
În privinţa primului, am onoarea de a purta numele lui [Jose înseamnă Iosif, în portugheză].
Al doilea s-a născut la Lisabona, în Portugalia şi a murit la Padova, în Italia, şi a fost proclamat „Doctor Evanghelic” al Bisericii. Îl admir pentru gândirea sa profundă, pentru zelul său apostolic şi pentru marele său spirit misionar care l-a făcut să călătorească în Maroc pentru a vesti Evanghelia.
În ce-i priveşte pe cei doi vizionari de la Cova da Iria (Fatima), am fost întotdeauna impresionat de credinţa lor de nezdruncinat şi de puterea spiritului lor, în ciuda faptului că erau copii.
– Care sunt cauzele de sfinţenie recente pe care le consideraţi deosebit de importante?
– Cauzele de beatificare şi sfinţenie care sunt acum în proces sunt peste 2.000, din diferite ţări şi de pe diferite continente. Ca importanţă universală aş enumera cauza lui Ioan al XXIII-lea; a păstoraşilor de la Fatima, Iacinta şi Francisc; a lui Padre Pio; a lui Josemaria Escriva; a lui Juan Diego şi a Maicii Tereza de Calcutta, care va fi ridicată la cinstea altarelor la 19 octombrie.
– Unele canonizări şi beatificări au provocat dezbateri în opinia publică. Ce credeţi despre asemenea polemici?
– Faptul că figura unui sfânt nu este întotdeauna bine primită de toţi este doar un semn că el sau ea şi-a trăit viaţa nu conform cu modalităţile timpurilor noastre, ci în concordanţă cu credinţa. Isus Cristos a fost primul care a provocat şi continuă să provoace polemici. Aşadar nu este un lucru ciudat că vieţile celor care Îl urmează provoacă uneori asemenea reacţii; înseamnă doar că ei nu sunt „OK din punct de vedere politic”.
Aş adăuga că unele controverse referitoare la un sfânt sau altul apar din cauza unei inexacte interpretări a vieţii şi muncii sfântului, dintr-o extrapolare a contextului istoric în care el sau ea a trăit şi a lucrat.
– Aţi putea comenta recentele declaraţii conform cărora Maica Tereza ar fi avut numeroase viziuni ale lui Isus în timpul vieţii ei?
– În baza materialului primit de această Congregaţie, nu au avut loc apariţii. Maica Tereza a avut, într-adevăr, locuţii interioare, care sunt comunicări cu Dumnezeu care, fără cuvinte, rămân imprimate în adâncul sufletului şi îndeamnă la urmarea umilă a voinţei divine. Sfinţenia nu se bazează pe asemenea fenomene, reale sau presupuse, ci pe practicarea eroică şi continuă a virtuţilor.
– Va fi proclamat sfânt Pius al XII-lea?
– Cauza este în desfăşurare, dar dosarul tipărit careva fi obiectul studiului nostru nu a fost încă înmânat Congregaţiei noastre.
