New Age, răspuns greşit la căutarea sensului (II)

19.03.2003, Torinto (Catholica) - Massimo Introvigne, specialist în noile mişcări religioase şi director al Centrului de studii pentru Noile Religii (www.cesnur.org), în cadrul unui interviu oferit agenţiei Zenit analizează documentul despre New Age publicat în februarie de Consiliul Pontifical pentru Cultură.

– S-a infiltrat New Age şi în catolicism? Cum?
– O spune documentul şi a zis-o şi Papa acum câţiva ani Episcopilor americani cu ocazia vizitei lor „ad limina” din mai 1993. Cu acea ocazie, Papa a afirmat că „idei din New Age pătrund în predicare, în cateheză, în seminarii şi în reculegeri, şi îi influenţează pe catolicii practicanţi, care uneori nu sunt conştienţi de incompatibilitatea acestor idei cu credinţa Bisericii”. Este important să constatăm că Papa vorbeşte de pătrundere de idei, nu de infiltrări ale unei mişcări.

Personal mă întreb dacă „infiltrare” este cuvântul cel mai potrivit, deoarece dă ideea de ceva organizat sau programat de cineva. În realitate, nimeni nu organizează pătrunderea de idei din New Age într-un mediu. New Age pătrunde acolo unde nu întâmpină bariere sau obstacole. Dacă ne gândim că există „conspiraţii” sau „comploturi” organizate înseamnă că nu cunoaştem natura acestei „non-mişcări”, şi că-l considerăm mai mult decât un „cult” (sectă), după definiţia din mediile protestante fundamentaliste şi a unor cercuri seculare franceze. Este o descriere pe care documentul Vaticanului o respinge.

– Este posibilă o utilizare a practicilor New Age fără a dăuna credinţei catolice?
– După cum am explicat, New Age este greu de descris sau de delimitat într-o definiţie. În termeni sociologici este un „meta-network”, adică o „super-reţea”, un spaţiu de întâlnire a unor reţele distincte care existau deja înainte de New Age şi care se află în jurul New Age.

A face parte dintr-una din aceste reţele preexistente nu înseamnă a fi un „new-age-ist”, înseamnă doar a avea ocazia de a intra în „super-reţea”. Unele din aceste reţele originare, de exemplu, cele care îi unesc pe pasionaţii de practici medicale alternative, nu sunt în mod necesar alternative faţă de credinţa catolică, dar altele sunt, precum de exemplu spiritismul şi ocultismul. În marea reţea a New Age, după cum explică documentul, există cel puţin o opţiune epistemologică relativistă care nu poate fi acceptată de un catolic care-şi ia în serios credinţa.

– New Age este definită drept un răspuns greşit, dar nu credeţi că implică o căutare licită de sens într-o lume catolică?
– Da, şi este un alt punct foarte important din document. New Age este, într-un fel, un fenomen post-modern: după sfârşitul ideologiilor seculare apare un interes faţă de supranatural şi faţă de sacru. Întrebările pe care şi le pun adepţii New Age care se interesează de acest fenomen sunt foarte răspândite în lumea post-modernă, iar acest fenomen reprezintă într-un fel o reacţie normală la ideologiile seculare ale secolului al XX-lea.

În orice caz, la aceste întrebări se pot da răspunsuri distincte, iar cel pe care îl oferă New Age este, din punct de vedere al credinţei catolice, un răspuns greşit. Documentul ne invită să nu cădem într-o condamnare facilă şi rapidă: denunţă desigur caracterul greşit al răspunsului dar cere catolicilor să abordeze o strategie pastorală care să se îngrijească de aceste căutări. Această misiune face şi ea parte din „noua evanghelizare”, element central al pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea.