Patriarhul Teoctist adresează un apel la rugăciune şi pace
22.03.2003, Bucureşti (Catholica) - Ieri, biroul de presă al Patriarhiei a dat publicităţii un „Apel la rugăciune şi pace” al Patriarhului Teoctist, capul Bisericii Ortodoxe Române. Reproducem textul acestui apel, preluat după buletinul Viaţa Cultelor.
Biserica Ortodoxă Română urmăreşte cu îngrijorare evoluţia evenimentelor din Golful Persic. În calitatea sa de păstrătoare a adevărurilor de credinţă care îşi au izvorul în Dumnezeu Cel Unic, Biserica se îngrijeşte în permanenţă de apărarea vieţii omului, darul cel mai de preţ cu care a fost înzestrat la creaţie.
În aceste momente grele, când, din nefericire, s-a ajuns ca armele să înlocuiască căile paşnice de rezolvare a neînţelegerilor, punând în pericol viaţa a milioane de oameni fără apărare – copii, femei, bătrâni etc. – Biserica Ortodoxă Română ne cheamă pe toţi, cler şi credincioşi, ca în duminica a doua din Postul Sfintelor Paşti şi în zilele următoare să facem rugăciuni stăruitoare pentru încetarea cât mai grabnică a războiului şi apărarea darului sfânt al vieţii umane prin pace şi reconciliere.
În astfel de împrejurări, doar rugăciunea şi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu reprezintă forţa şi pavăza noastră duhovnicească, încredinţaţi că “cele ce la oameni sunt cu neputinţă, sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18, 27). Fie ca pacea şi buna înţelegere să fie idealul vieţii pe pământ, spre slava lui Dumnezeu şi pentru prosperitatea tuturor oamenilor, pe care Dumnezeu îi iubeşte deopotrivă.
