Liturghia Crismei la Bacău
19.04.2003, Bacău (Catholica) - Joi, 17 aprilie, Joia Mare, în biserica „Sfântul Nicolae” din Bacău s-a celebrat Liturghia crismei, aflăm de pe situl Diecezei de Iaşi. Preoţii din toată dieceza s-au adunat în jurul Episcopului, reînnoindu-şi făgăduinţele din ziua hirotonirii. Liturghia a început la ora 10.30 printr-o procesiune solemnă care a pornit din biserica veche. Alături de PS Petru Gherghel, a fost PS Aurel Percă şi aproape 300 de preoţi.
„Celebrând astăzi sfânta Liturghie”, a spus PS Petru în predică, „nu reamintim doar, ci trăim unitatea sfintei Preoţii ca o participare misterioasă din partea noastră a tuturor – Episcopi şi preoţi – la aceeaşi unică Preoţie, a marelui preot Cristos, încredinţată nouă şi lăsată omenirii pentru realizarea îndreptăţirii şi a mântuirii săvârşite de el prin patima, moartea şi învierea sa… Celebrând astăzi Sfânta Liturghie, de fapt, constituim Biserica sa, Biserica locală de Iaşi, Biserica care trăieşte din Euharistie – Ecclesia de Eucharistia vivit, care-şi are izvorul în Euharistie. Tocmai în această zi, cam la aceeaşi oră, Sfântul Părinte, aşa cum s-a anunţat, ne oferă un mare cadou, nu o scrisoare ca altă dată, ci o enciclică plină de învăţăminte, legată de ministerul nostru şi de misterul Bisericii, care este fondat pe taina Euharistiei”.
După predică, preoţii împreună cu Episcopii au reînnoit făgăduinţele făcute în ziua sfinţirii lor ca preoţi. Prezenţa preoţilor din întreaga Dieceză a avut menirea de a arăta unitatea dintre preoţii diecezei cu Episcopul lor. În cadrul Sfintei Liturghii au fost sfinţite uleiurile pentru catehumeni, pentru cei ce vor primi sacramentul sfântului Mir şi pentru bolnavi.
