Creştinii implicaţi în lumea politică (II)

21.05.2003, Roma (Catholica) - Continuăm interviul pe care agenţia Zenit i l-a luat fostului preşedinte italian, Oscar Luigi Scalfaro, magistrat de carieră şi membru al Acţiunii Catolice din Italia, care în acest interviu a reflectat asupra „Notei doctrinale asupra unor probleme referitoare la implicarea şi conduita catolicilor în viaţa politică”, publicată în ianuarie de către Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

– Cristos poate fi un model pentru politicienii de astăzi?
– Biserica a utilizat mereu o terminologie care nu-mi place. Nu vorbeşte de viaţa politică a lui Cristos. Vorbeşte de viaţa publică. Este acelaşi lucru, dar aş prefera să vorbească de viaţa politică. De ce a murit Cristos? Eu obişnuiesc să spun: dacă Cristos a vorbit de înviere, pe care mulţi nu o acceptau, l-ar fi omorât? De ce l-au omorât? Pentru că a spus: `Vai vouă, cărturari şi farisei ipocriţi!’ De şapte ori. Cărturarii şi fariseii erau aceia care comandau. El ataca lumea care comanda. Şi cu ce cuvinte! ‘Sunteţi morminte spoite’. Nu mi-ar place să mi se spună că sunt un mormânt. `Neam de vipere`. Cuvinte de o forţă de necrezut. Mai este şi episodul cu vânzătorii alungaţi din templu. Din cauza acestei vieţi politice a fost omorât.

Şi mai este şi Maria. Maria l-a urmat pe Cristos în întreaga lui viaţă publică. Celui care a venit într-o zi la Isus să-i spună că mama lui e afară şi că-l caută, Isus îi răspunde: ‘Oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela este pentru mine frate şi soră şi mamă’. Maria nu a fost refuzată. A fost utilizată ca motiv pentru a explica ceea ce el vroia să spună. Noi avem o legătură familială cu Cristos. Legătura de sânge apare prin împlinirea voinţei Tatălui. Cine era lângă Cruce? ‘Stabat!’, spune Evanghelia după Ioan. Este unul din termenii politici cei mai puternici. El vorbeşte la plural pentru că erau mai multe femei. Dar acest „stabat” provoacă teamă pentru că explică de fapt că în viaţă, şi poate în viaţa politică în particular, sunt momente în care fiecare trebuie să stea la picioarele curcii.

– Dar acest lucru nu este prea idealist? Oamenii politici îl pot trăi cu adevărat?
– Am avut oameni ai „stabat”-ului, precum Alcide de Gasperi. Dacă ne gândim la Europa, avem cauza de beatificare a lui Robert Schumann. Ne putem gândi şi la Giorgio La Pira.

– Aceşti oameni au trăit imediat după al doilea război mondial. După acest război, deosebit de devastator, a avut loc, se pare, o trezire etică şi morală a societăţii care a favorizat misiunea lor. Dar astăzi?
– Trebuia să fie milioane de morţi şi oraşe întregi distruse ca să fie respins războiul de exemplu, cum spune art. 11 din Constituţia italiană, redactată după război? Şi după 50 de ani, trebuie să o luăm de la capăt? Suntem atât de primitivi, de analfabeţi şi de meschini?

Va trebui să aşteptăm să ajungem în Paradis pentru a-i pune anumite întrebări lui Dumnezeu. Eu îl voi întreba: „Doamne, i-ai mulţumit lui Nero, lui Diocleţian? Pentru că ei au curăţat Biserica din acea vreme, omorând mulţi creştini şi redând viaţă Bisericii?” În paradis sunt multe categorii de sfinţi. Sunt sfinţi ai sărăciei, sfinţi ai sărăciei interioare, primul, sfântul Francisc din Assisi. Şi mai sunt cei care i-au ajutat pe alţii să fie săraci. Printre aceştia e „sfântul” Napoleon Bonaparte, care, prădând Biserica, a purificat-o.

– Dumneavoastră aţi jucat un rol important în anii terorismului din Italia, pentru că eraţi ministru de interne. A trebuit să luptaţi împotriva terorismului cu armele legii şi ale moralei. În cazul terorismului am putea fi tentaţi să scurtcircuităm legea şi morala pentru binele statului şi al tuturor. Care este lecţia pe care aţi învăţat-o în acei ani?
– Prima lecţie e aceea că e o eroare să vorbeşti de „război împotriva terorismului”. Pentru a lupta împotriva terorismului, acţiunile poliţiei sunt suficiente; poate cu sute de mii de oameni, dar concepţia e diferită. Războiul antrenează un popor şi un stat. Când luptăm împotriva terorismului, de exemplu în Afganistan sau în Irak, toţi cei care au fost omorâţi sunt terorişti? Sau au fost omorâţi din cauza terorismului?

Primul lucru care trebuie făcut în lupta împotriva terorismului e să se realizeze alianţe cu cei care decid să combată terorismul. Ca ministru am spus mereu că în terorism nimeni nu câştigă singur. Le-am spus conducătorilor din Europa din acea vreme: dacă o ţară este ameninţată de terorism, vom fi cu toţii. Prima lecţie este aşadar crearea unei mari alianţe pentru a lupta în mod licit până la capăt.

Alianţa adună informaţii. Dacă sunt aliat cu alte popoare, le comunic noutăţile care-mi parvin, chiar zvonurile care circulă. Eu le spun tot şi ei îmi spun tot. Este prima apărare, o apărare enormă. Turnurile au căzut şi nimeni nu ştia nimic? Câţi dintre noi şi-au spus: aceşti piloţi au fost antrenaţi la noi! Se vede lipsa de atenţie şi lipsa de apărare, care pleacă din modul de a gândi nu din focurile de armă.

Căutăm reperele teroriştilor. Acolo găsim şi alianţa dintre terorişti. Avertizăm atunci celelalte guverne. Când eram ministru am găsit o ascunzătoare a teroriştilor, care erau în legătură cu IRA din Irlanda de nord. Există o solidaritate între terorişti. Aceste acţiuni servesc la a preveni şi a combate.

Apoi mai e o altă lecţie, care de fapt e înaintea tuturor celorlalte: de unde vine această boală? Nu serveşte la nimic să facem o grămadă de lucruri dacă nu am înţeles de unde apare această boală. Mi-am spus: de la prea bogaţi şi prea mizerabili. Nu spun prea săraci ci prea mizerabili, pentru că demnitatea persoanei umane este rănită. Persoana care nu are de mâncare, care nu are cu ce se îmbrăca, este anihilată. Aceste nedreptăţi sunt mai rău decât un arsenal de bombe atomice. Pot exploda în orice moment. Dacă nu înţeleg în ce constă boala nu pot să o previn şi să-i pun capăt. Şi nu se mai termină. Un exemplu: situaţia din Orientul Mijlociu a cărui problemă nu vrea să şi-o pună nimeni. Dar dacă eu continui să reacţionez, fabric terorismul.

În plus, mai e dialogul. Într-o zi cineva m-a întrebat: cum să dialogăm cu aceşti oameni? Am răspuns: cum au făcut Statele Unite pentru a dialoga cu Ben Laden? Pentru că într-o vreme dialogau. Nu mi s-au adresat mie pentru a avea un contact cu Ben Laden. Cum au făcut să deschidă un dialog cu China care în fiecare an a fost condamnată pentru că nu respectă drepturile omului?

La un moment dat au contactat China pentru a o introduce în reţeaua pieţei mondiale. De ce? Pentru că piaţa se face cu cel puţin doi. Şi înainte spuneau, pot să lucrez şi fără China. La un moment dat nu s-a mai vorbit de condamnările la moarte, de execuţii şi de negarea drepturilor omului. De ce? Pentru că aveau nevoie de China. Căile de dialog, fie că sunt directe sau indirecte, există mereu. E de ajuns să vrem. Atunci când omul alege războiul, renunţă la raţionament pentru a trece la forţă şi la arme. Este eşecul demnităţii omului.