Secretul păcii şi al bucuriei constă în comuniunea cu Dumnezeu

04.06.2003, Vatican (Catholica) - În cadrul Audienţei Generale din această dimineaţă, din Piaţa San Pietro din Vatican, Papa Ioan Paul al II-lea a amintit în discursul adresat miilor de pelerini figura fericitului Papă Ioan al XXIII-lea, la aniversarea a 40 de ani de la moartea acestuia.

Iubiţi fraţi şi surori!

1. Sunt deja patruzeci de ani de când a murit iubitul şi veneratul Papă Ioan al XXIII-lea, pe care am avut bucuria de a-l proclama Fericit, alături de Pius al IX-lea, la 3 septembrie din Anul 2000. Gândul se întoarce spontan la ziua de luni, 3 iunie 1963: la acea după-amiază, când credincioşii din Roma şi pelerinii au alergat cu miile în Piaţa San Pietro, pentru a fi cât mai aproape de iubitul Părinte şi Păstor, care, după o îndelungată şi grea boală, a părăsit această lume.

   La ora 19, pe treptele Bazilicii din Vatican, Pro-Vicarul din Roma, Cardinalul Luigi Traglia, începea Sfânta Liturghie, în timp ce el din patul său devenit altar consuma jertfa sa spirituală, jertfa întregii sale vieţi. Din Piaţa San Pietro plină de oameni se înălţa în cor spre Cer rugăciunea Bisericii. Mi se pare că retrăiesc acele momente de o emoţie intensă: privirile întregii omeniri erau îndreptate spre fereastra de la etajul al treilea al Palatului Apostolic. Încheierea acelei Liturghii a coincis cu moartea bunul Papă.

2. „Acest pat este un altar; altarul are nevoie de o jertfă: iată-mă gata. Ofer viaţa mea pentru Biserică, pentru continuarea Conciliului Ecumenic, pentru pace în lume, pentru unirea creştinilor” (Discorsi, Messaggi, Colloqui del Santo Padre Giovanni XXIII, V, p.618).

   Ecce adsum! Iată-mă gata! Gândul plin de pace al morţii îl însoţise întreaga viaţă pe `Papa Giovanni`, care, în ceasul despărţirii, îşi îndrepta privirea spre viitor şi spre aşteptările Poporului lui Dumnezeu şi ale lumii. Afirma cu emoţie că secretul preoţiei lui consta în Crucifix, mereu păstrat cu gelozie în faţa patului său. „În conversaţiile nocturne îndelungate şi frecvente – observa -, gândul răscumpărării omenirii mi s-a părut mai urgent ca oricând”. „Acele braţe deschise larg – adăuga – spun că El a murit pentru toţi, pentru toţi; nimeni nu este respins de iubirea sa, de iertarea sa” (ibid., 618).

   Nu este greu de notat în aceste câteva cuvinte sensul ministerului său sacerdotal pe deplin dedicat pentru a face cunoscut şi iubit „ceea ce valorează cel mai mult în viaţă: Isus Cristos binecuvântat; Sfânta sa Biserică, Evanghelia sa” (ibid., 612). Această dorinţă a rămas vie în el până la sfârşit. „Timpul meu pe pământ – afirma în încheiere Fericitul Ioan al XXIII-lea – se termină; dar Cristos trăieşte şi Biserica îşi continuă misiunea sa; sufletele, sufletele: ut unum sint, ut unum sint…” (ibid., 619).

3. Cu aproape două luni înainte, la 11 aprilie, Papa Ioan al XXIII-lea publicase documentul cel mai renumit al magisteriului său: Enciclica Pacem in terris, pe care am avut ocazia să o amintesc de mai multe ori în acest an. Întreaga viaţă a neuitatului Pontif a fost o mărturie a păcii. Pontificatul său s-a dovedit o sublimă profeţie de pace, care a aflat în Pacem in terris manifestarea sa deplină, într-un fel un testament public şi universal.

   „Fiecare credincios, în această lume a noastră – după cum scria el -, trebuie să fie o scânteie de lumină, un nucleu de iubire, un ferment dătător de viaţă în mulţime: şi va fi cu atât mai mult, cu cât, în intimitatea sa, trăieşte în comuniune cu Dumnezeu. Într-adevăr, nu este pace între oameni dacă nu este pace în fiecare dintre ei” (Partea a V-a: AAS, LV [1963], p. 302).

   Pentru a fi o scânteie de lumină trebuie să trăim în contact permanent cu Dumnezeu. Acest venerat Predecesor al meu, care a lăsat un semn în istorie, le aminteşte şi oamenilor din cel de-al treilea mileniu că secretul păcii şi al bucuriei constă în comuniunea profundă şi constantă cu Dumnezeu. Inima Răscumpărătorului este izvor de iubire şi de pace, de speranţă şi de bucurie.

   Amintirea iubitului `Papă Giovanni` se transformă astfel într-o rugăciune: fie ca el să poată mijloci din Paradis pentru ca noi, asemenea lui, să putem mărturisi la sfârşitul existenţei noastre, că nu am căutat nimic altceva decât pe Cristos şi Evanghelia sa.

   Să ne ajute Maria – pe care el o invoca cu plăcere prin frumoasa expresie Mater mea, fiducia mea! – să perseverăm prin cuvânt şi exemplu în angajarea de a da mărturie despre pace pentru a contribui la edificarea civilizaţiei iubirii.