Unirea – mai 2003
14.06.2003, Blaj (Catholica) - A apărut numărul pe luna mai al publicaţiei „Unirea”, editată de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, număr din care am reţinut două mari teme: reuniunea Conferinţei Episcopale Române, în găzduirea Blajului, şi aniversarea a 83 de ani de viaţă de către actualul Suveran Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea.
Ultimul număr al publicaţiei lunare a Blajului include pe lângă comunicatul şi mesajul CER şi discursul pe care IPS Jean-Claude Perisset, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, l-a ţinut în faţa Episcopilor catolici la reuniunea din perioada 20-22 mai, discurs centrat pe problemele familiei. Aflaţi la Blaj pentru CER, Episcopii catolici au participat joi, 22 mai, în Catedrala Sf. Treime, la slujba de pomenire la un an de la trecerea la Domnul a Cardinalului Alexandru Todea, fapt relatat într-un articol din pagina 3.
Aceeaşi pagină grupează sub titlul „Din agenda de lucru a Înaltpreasfinţitului Lucian” mai multe evenimente la care a participat capul Bisericii Greco-Catolice. Luna mai ca lună dedicată Mariei – cum este cunoscută în Biserica Latină, dar nu numai -, se reflectă şi în paginile publicaţiei greco-catolice prin două materiale: „Împărăteasca cerului şi scăparea credincioşilor”, predică a IPS Lucian; şi „Două imnuri mariane – capodopere ale poeziei religioase româneşti”, semnat de Ion Buzaşi. O pagină evocă apoi pelerinajul la Fecioara Săracilor, de la Cărbunari-Blaj.
Puţin timp ne mai desparte de comemorarea a 50 de ani de la moartea Episcopului Ioan Suciu: „Unirea” dedică o pagină acestui Ierarh martir, sub titlul „O amintire şi un avânt”. În fine, am mai reţinut ultima pagină a revistei: „Sunt un tânăr de 83 de ani!” – Aniversarea Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea. Pagina grupează două articole semnate de Ioan Moldovan şi Andrei G.