Matrix, o lecţie de antropologie (I)

25.06.2003, Madrid (Catholica) - Într-un interviu acordat agenţiei Zenit, profesorul Juan José Muñoz García, autor al studiului „Cinematografia şi misterul uman”, a afirmat că cinematografia continuă să fie un instrument favorit pentru înţelegerea fiinţei umane, şi a oferit o analiză a filmului „Matrix” din perspectivă antropologică. Muñoz este profesor de antropologie şi etică în domeniul comunicaţiilor la Centrul Universitar Villanueva, ataşat Universităţii Complutense din Madrid.

– Ce doriţi să spuneţi atunci când descrieţi cinematografia ca un principal antropolog al zilelor noastre?
– Nu încerc altceva decât să amintesc cititorului că toţi am învăţat ce înseamnă să fii un bun fiu sau un bun frate ascultând poveşti. Graţie poveştilor, învăţăm ce înseamnă a fi o persoană şi cum ar trebui să ne comportăm în viaţă.

Normele de bază ale comportamentului devin tangibile atunci când ascultăm poveşti şi relatări care au o morală. Când creştem, literatura este cea care îndeplineşte această funcţie. Romane clasice precum „Don Quijote”, „Crimă şi pedeapsă”, „Viaţa ca un vis” sau „Henric al V-lea” ne arată că măreţia vieţii constă în capacitatea de a depăşi dificultăţile şi în căutarea semnificaţiei vieţii.

Citindu-l pe Shakespeare, de exemplu, putem învăţa consecinţele geloziei exagerate – „Othelo”; ale îndoielii excesive – „Hamlet”; sau ale dorinţei de putere – „Macbeth”. La acestea s-a adăugat faptul că putem vedea în viaţa noastră de zi cu zi modele apropiate care întrupează valori ce fac ca viaţa să fie trăită în mod mai merituos.

Această funcţie didactică a artei s-a manifestat de la sine în toate culturile. Succesul ei se învârte în jurul faptului că viaţa umană are o structură narativă. Ne place să ascultăm poveşti, pentru că nu suntem doar o fiinţă biologică. Avem şi o biografie, adică viaţa noastră este un plan, o poveste care trebuie să aibă o semnificaţie.

Totuşi, de câteva decenii, cinematografia este principalul narator. Cea de a şaptea artă şi-a asumat, pe scară largă, rolul antropologic pe care l-au avut înainte literatura şi tradiţia. Aşa cum observa Julián Marías, cinematografia a devenit o mare putere educaţională. Şi dacă vrem să fim implicaţi în antropologia de astăzi, nu putem ignora marele ecran.

Filme foarte diferite precum „The Matrix”, „Sense and Sensibility”, „Toy Story”, „Lord of the Rings”, „Les Miserables”, „La vita è bella” sau „Awakenings” sunt lecţii implicite de antropologie, întrucât ele ne relatează, prin imagini, ce anume este fiinţa umană. Cu toate acestea, lumea audiovizuală nu este suficientă pentru a cunoaşte în profunzime persoana umană. Trebuie să fie completată de gândirea filosofilor şi a teologilor.

– De ce consideraţi că suntem asemenea lui Cipher, personajul din „Matrix” care în ciuda cunoaşterii sale, preferă să păstreze aparenţele şi abandonează lupta pentru adevăr?
– A descoperi adevărul şi a-i permite să pună stăpânire pe noi este un drum care nu poate fi întreprins doar cu sprijinul inteligenţei. Aşa cum au subliniat Platon şi Aristotel, şi cum ne-au spus psihologii despre inteligenţa emoţională, pentru a ajunge la adevăr sunt necesare efortul şi comportamentele morale.

Din păcate, există mulţi oameni în era noastră post-modernistă care se mulţumesc cu o gândire simplistă: simple opinii sau fapte. Asemenea lui Cipher din „Matrix”, ei afirmă că ignoranţa înseamnă fericire. Şi imediat după aceea, iau decizii care atacă demnitatea umană, precum cea de a-i ucide pe nenăscuţi sau pe bolnavii în fază terminală, sau cea de a-şi da consimţământul la congelarea şi manipularea embrionilor umani.

Cred că acest personaj din „Matrix” ne permite să vedem cum adevărul şi etica merg mână în mână. Negând adevărul, pentru a păstra aparenţele, Cipher neagă şi etica, şi îşi trădează imediat camarazii. De aceea este extrem de periculos să spui că nu există certitudini, ci numai opinii subiective, dat fiind faptul că astfel deschidem uşa în faţa voinţei arbitrare a celui mai puternic – fie el om de ştiinţă, comunicator sau politician.