Biserica şi ţiganii: pentru o spiritualitate de comuniune
07.07.2003, Budapesta (Catholica) - Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, Conferinţa Episcopală din Ungaria şi Eparhia Greco-Catolică de Hajdudorog au organizat în perioada 30 iunie – 7 iulie, la Budapesta, cel de-al V-lea Congres Mondial al Pastoraţiei Ţiganilor, cu tema „Biserica şi ţiganii: pentru o spiritualitate de comuniune”. De pe situl Diecezei de Iaşi aflăm faptul că din România a participat şi PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, membru al acestui Consiliu Pontifical.
Congresul a avut loc în apropiere de Budapesta, la Universitatea Catolică „Peter Pazmany”, şi s-a bucurat de traducere simultană în franceză, engleză, italiană, spaniolă şi germană. Tema congresului a fost inspirată de scrisoarea Papei Ioan Paul al II-lea „Novo millennio ineunte”. Sesiunile de lucru din cadrul acestui congres, la care au participat circa 150 de persoane – Episcopi, responsabili naţionali, preoţi, persoane consacrate şi laici angajaţi în pastoraţia ţiganilor -, au fost dedicate studierii situaţiei ţiganilor în societatea actuală, şi a angajării Bisericii şi a societăţii în favoarea acestei etnii.
Întâlnirea a început luni, 30 iunie, la ora 18.00, prin salutul Arhiepiscopului Stephen Fumio Hamao, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, şi apoi salutul autorităţilor. După Liturghia de la ora 19.30, prezidată de Arhiepiscopul Peter Erdo, primatul Ungariei, s-au ţinut conferinţele: „Pastoraţia ţiganilor: pentru o spiritualitate de comuniune”, „Puncte fundamentale pentru o pastoraţie a ţiganilor: perspectivă eclezială”, „Politica de susţinere a promovării umane şi sociale a ţiganilor: un punct de vedere al Italiei”.
În ziua de miercuri, după conferinţa: „Provocările de azi: noi proiecte educative într-o societate interculturală”, a urmat o masă rotundă a profesorilor şi studenţilor ţigani: „Ţiganii şi şcoala: probleme actuale şi probleme educative”. După Liturghia prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, după-amiază au urmat conferinţele: „Protejarea drepturilor ţiganilor în cadrul fenomenului migrator şi al procesului de integrare” şi „Rolul mass-media în formarea unei culturi de solidaritate şi de toleranţă”.
Joi, 3 iulie, au avut loc întâlniri cu autorităţile statului şi ale oraşului, şi o celebrare liturgică prezidată de Arhiepiscopul Stephen Fumio Hamao. Vineri, 4 iulie, a avut loc o masă rotundă a directorilor naţionali: „Dialog şi misiune: motivaţii şi obiective”; şi o celebrare euharistică la Esztergom, prezidată de Cardinalul Laszlo Paskai.
În ziua de sâmbătă, 5 iulie, după prezentarea şi aprobarea documentului final, a avut loc o celebrare euharistică prezidată de Episcopul Gilbert Louis din Franţa, urmată de o vizită la diferitele comunităţi de ţigani din Ungaria. Duminică, 6 iulie, s-a desfăşurat un pelerinaj la sanctuarul greco-catolic din Mariapocs, unde Episcopul Szilard Keresztes a prezidat o Sfântă Liturghie bizantină pentru ţigani.
