Mesagerul Sfântului Anton – iulie-august 2003
09.07.2003, Roman (Catholica) - În Editorialul numărului pe lunile iulie-august al revistei de spiritualitate a preoţilor franciscani conventuali din România, „Mesagerul Sfântului Anton”, pr. Eugen Avarvarei, director al redacţiei, ne invită să visăm, într-un scenariu fantastic, la „Un alt fel de vacanţă”: cum ar fi lumea dacă toţi ar înţelege că sfârşitul vieţii coincide cu o călătorie către un loc minunat. „E bine să ne pregătim pentru vacanţele estive, să ne facem planuri, să visăm. Dar să avem înaintea ochilor credinţei şi vacanţa fără de sfârşit pe care o vom petrece împreună cu Domnul vieţii noastre… Biletul nostru de călătorie a fost deja achitat de Cristos prin jertfa sa răscumpărătoare.”
Tema Dossier-ului din această lună este „Nu alcoolismului în familia creştină!”. La rubrica Viaţa Bisericii, pr. Mihai Gal semnează articolul „Euharistia: centrul vieţii creştinului”, în care porneşte de la ultima Enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea: „Ecclesia de Eucharistia”. În Pagina antoniană, pr. Anton Mărăndescu propune tema „Nu-ţi lăsa inima pradă banului!”, citând dintr-o predică a Sf. Anton: „Iată de ce iarba bogăţiilor nu vindecă sufletul de boala păcatului, ba dimpotrivă îl ucide: în acea iarbă nu există sănătate ci numai venin, venin care poate fi eliminat doar prin antidotul sărăciei.”
La rubrica Societate, Ana Blandiana semnează articolul „Întâlniri în capitala memoriei”; este vorba despre manifestările organizate de 10 ani încoace la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet: „An după an, aceste ceremonii ale amintirii se vor repeta cu tot mai puţini supravieţuitori de atunci, cu tot mai mulţi tineri care vor veni nu ca spre un loc al durerii şi ororii, ci ca spre unul al transfigurării suferinţei trupului în victorie a spiritului, ca spre un izvor al memoriei colective din care se pot împărtăşi ca să prindă puteri.”
