Papa a fost invitat oficial să viziteze Mongolia
09.07.2003, Vatican (Catholica) - Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Joaquin Navarro-Valls, a confirmat ieri oficial faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a fost invitat să viziteze Mongolia, dar a precizat că nu a fost fixată încă data acestei vizite: „Pot să confirm că Sfântul Părinte a fost invitat de către conducerea din Mongolia şi de către Prefectul apostolic din Ulan Bator, Mons. Wenceslaw Padilla, să efectueze o vizită pastorală în această ţară”.
„Invitaţia a fost foarte mult apreciată, dar trebuie să precizez că totuşi nu s-a luat nici o decizie asupra datei acestei călătorii. De aceea, ştirea unei vizite în capitala mongolă în luna august nu este confirmată”, a adăugat directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun. În luna februarie, Mons. Renato Boccardo, şeful Protocolului în Vatican, însărcinat cu pregătirea călătoriilor apostolice ale Papei, a călătorit în Mongolia pentru a studia posibilităţile organizării acestei vizite.
Preşedintele Republicii Mongolia, Natsagiyn Bagabandi, l-a invitat pe Papa Ioan Paul al II-lea să viziteze ţara sa încă din iunie 2000, când a vizitat Vaticanul. Este posibil ca în cadrul vizitei sale în Mongolia, Sfântul Părinte să inaugureze Catedrala catolică din capitala acestei ţări. Republica asiatică situată între Rusia şi China are circa 2.600.000 de locuitori, dintre care 96% sunt budişti, restul musulmani, numai 200 de locuitori fiind catolici.
Comunitatea catolică din Mongolia este una dintre cele mai mici comunităţi din lume, care s-a format în anii de după căderea regimului comunist. Membrii acestei comunităţi depind de Prefectura apostolică din Ulan Bator, iar asistenţa spirituală este asigurată în două parohii cu 9 preoţi şi 17 persoane consacrate, 5 centre educative şi un institut de binefacere. În ultimul an au primit Botezul 20 noi catolici. Mongolia şi Sfântul Scaun au stabilit relaţii diplomatice în anul 1997.
