Papa a plecat ieri la Castelgandolfo
11.07.2003, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a plecat ieri dimineaţă din Vatican cu maşina la Castelgandolfo, reşedinţa de vară pontificală, unde va rămâne pe timpul verii. Biroul de Presă al Sfântului Scaun a dat publicităţii un comunicat în care a anunţat faptul că „toate audienţele private şi speciale sunt suspendate” în această perioadă.
Cu toate, acestea Papa Ioan Paul al II-lea va continua să ţină audienţele publice de miercuri şi duminică la reşedinţa de la Castelgandolfo. De asemenea, Suveranul Pontif speră să termine de redactat o carte despre experienţa sa pastorală şi umană din timpul episcopatului său în Polonia. În timpul vacanţei din vara trecută, Sfântul Părinte a scris un volum de poezii.
Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Joaquin Navarro-Valls, a negat zvonurile potrivit cărora Sfântul Părinte ar urma să suporte o operaţie chirurgicală la genunchi în timpul acestei vacanţe, şi a declarat că agenda Papei include completarea redactării unei cărţi şi alte activităţi.
Reşedinţa de vară de la Castelgandolfo a Suveranului Pontif, situată în apropierea vârfului unui vulcan stins, la circa 32 km sud-est de Roma, se află la marginea orăşelului locuit de aproximativ 1000 de locuitori. Terenul care este reşedinţa de vară pontificală încă din timpul Papei Urban al VIII-lea, din 1624, are o suprafaţă de câteva sute de acrii, la marginea unui lac.