Preşedintele Iliescu elogiază Biserica Greco-Catolică
12.07.2003, Blaj (Catholica) - Cu ocazia aniversării de astăzi, la Blaj, a 150 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Blajului, preşedintele României, Ion Iliescu, a trimis un amplu mesaj, în care elogiază Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. „Acest moment aniversar constituie, cred, un nou şi potrivit prilej”, scrie preşedintele ţării, „pentru a sublinia darurile preţioase pe care Biserica Greco-Catolică le-a făcut naţiunii române de-a lungul timpului şi pentru a reliefa contribuţia esenţială a unor figuri ilustre de ierarhi şi cărturari greco-catolici la dezvoltarea culturii şi conştiinţei naţionale.”
În mesajul său (care poate fi citit integral aici), Ion Iliescu a trecut în revistă „darurile preţioase” la care făcea referire în pasajul citat mai sus. În continuare, discursul său s-a oprit asupra a trei personalităţi greco-catolice: „Această aniversare este şi un prilej potrivit pentru a evoca şi omagia câteva dintre figurile luminoase ale ierarhiei greco-catolice: Ioan Inochentiu Micu-Klein, Iuliu Hossu şi Alexandru Todea, autentice modele de simţire şi jertfă românească”. Prezentarea acestora se încheie cu cuvintele: „Toţi aceştia, fii ai `micii Rome` sunt ofranda cea mai de preţ cu care Biserica Română Unită cu Roma a cinstit neamul românesc.”
Mesajul preşedintelui a fost citit astăzi în Catedrala din Blaj de către consilierul Ion Vulpe, şi s-a încheiat astfel: „Această aniversare este nu numai un prilej de bucurie, ci şi de omagiere a trecutului glorios al Bisericii Greco-Catolice şi de reafirmare a rolului istoric pe care Biserica Greco-Catolică trebuie să îl joace şi de acum înainte în istoria poporului român. Vă asigur, încă o dată, de întreaga mea consideraţie şi apreciere, dorindu-vă tuturor sănătate, pace, multe împliniri, bucurie şi prosperitate!”
