În rugăciune omul este în stare de a vorbi faţă în faţă cu Dumnezeu

10.08.2003, Oradea (Catholica) - „Dacă eşti teolog te rogi cu adevărat şi dacă te rogi cu adevărat eşti teolog”: cu acest citat din Evagrie Ponticul şi-a început pr. Vasile Bizău din Baia Mare, Eparhia de Maramureş, expunerea cu tema „Spiritualitate şi viaţă spirituală” din cadrul conferinţei „Spiritualitate creştină, meditaţie şi rugăciune”, de la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic. Moderatorul acestei conferinţe a fost prof. Anton Rus de la Blaj.

Pr. Vasile a arătat pentru început faptul că, în Scriptură şi în Sfinţii Părinţi, adjectivul spiritual se referă în mod clar şi fără echivoc la Persoana Spiritului Sfânt. „Prin urmare, omul spiritual este cel care, învăţat de Spiritul Sfânt, poate judeca şi cunoaşte duhovniceşte lucrurile duhovniceşti… Noi considerăm drept spirituale multe lucruri care de fapt aparţin întru totul şi pe deplin `omului psihic`, căruia îi lipseşte darul Spiritului Sfânt. Vizat aici este tot ceea ce cade în sfera sentimentelor şi senzaţiilor care sunt de natură iraţională şi nicidecum spirituale, adică lucrate de Spiritul.”

Părintele a vorbit în continuare despre psalmodie, rugăciune şi meditaţie, care au fost din vechime parte constitutivă a vieţii omului biblic. Mai apoi a prezentat Liniile fundamentale ale unei teologii a rugăciunii, oferind diferite definiţii date rugăciunii. „În rugăciune omul este în stare de a vorbi faţă în faţă cu Dumnezeu după ce a fost chemat la existenţă şi la libertatea apelului său. Rugăciunea creştină este un eveniment trinitar: prin Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om, noi putem să ne îndreptăm spre Dumnezeu, şi această capacitate ne este dată de Spiritul Sfânt care strigă în noi Abba Părinte!”

Pr. Bizău le-a explicat tinerilor Formele fundamentale şi structura de bază a rugăciunii. Astfel, omul poate răspunde la harul primit de la Dumnezeu prin mulţumire, laudă, adoraţie, sau, privindu-şi propria slăbiciune, îi izvorăşte din inimă rugăciunea de cerere. „Rugăciunea, întru-cât este expresie verbală a credinţei, are un aspect interior şi unul exterior, un cuvânt interior care se exprimă în forme exterioare. Ca răspuns uman, rugăciunea are nevoie şi de corporeitate, care însă nu trebuie să fie întotdeauna prezentă în acelaşi grad şi cu aceeaşi intensitate. A se ruga este o acţiune a individului şi totodată un gest săvârşit în cadrul comunităţii. Rugăciunea individului şi rugăciunea comunitară sunt într-un raport reciproc.”

În ultima parte a expunerii sale, părintele a insistat asupra Rugăciunii în Sfânta Scriptură: „Biblia conţine multe rugăciuni, povesteşte despre oameni care se roagă şi învaţă cum să ne rugăm… rugăciunea biblică nu este legată în mod exclusiv de un ritual, ci izvorăşte din viaţă, acoperind întregul arc al manifestării sale”. Pr. Vasile a vorbit despre Rugăciunea lui Avraam; Rugăciunea lui Moise; Rugăciunea unui profet, Ieremia; Rugăciunea în experienţa lui Isus.

Înainte de a încheia, părintele a mai subliniat: „Rugăciunea culminează în contemplaţie, în mistică, în întâlnire, în dialog, în participare, în concentrare nu asupra ta şi a propriilor aşteptări, ci asupra lui Dumnezeu şi a voinţei lui în ceea ce ne priveşte”. Pr. Vasile Bizău le-a recomandat tinerilor câteva cărţi legate de tema prezentată: Gabriel Bunge, „Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi”; Arhimandritul Sofronie, „Rugăciunea – experienţa Vieţii Veşnice”; pr. dr. Dumitru Pop, „Privegheaţi şi vă rugaţi”.