„Adormirea Maicii Domnului”, între teologie, tradiţie şi devoţiune

15.08.2003, Roma (Catholica) - Astăzi Biserica Catolică – atât de rit latin cât şi de rit bizantin – celebrează ridicarea cu trupul şi sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria. Renumitul profesor de mariologie pr. Ermanno Toniolo, din Congregaţia Slujitorii Mariei, a vorbit despre această sărbătoare mariană într-un interviu acordat astăzi la Radio Vatican:

– Înainte de toate trebuie să spunem că de fapt Cărţile Sfinte nu vorbesc despre `Adormirea` Preasfintei Fecioare Maria şi nici despre Ridicarea ei cu trupul şi sufletul la cer: este un fel de tăcere în jurul Maicii Domnului. Şi cu toate acestea, deja scriitorii creştini antici, ca de exemplu Epifan din Salamina, spun că trecerea ei a fost cu siguranţă încununată de glorie, pentru că aşa cum fecioria ei este singulară, iar maternitatea ei divină, tot la fel şi moartea ei este glorioasă.

Ca urmare, întreg sensus fidelium s-a concentrat din totdeauna asupra sentimentului că Maica lui Dumnezeu, într-un eveniment minunat, a fost înălţată la cer şi glorificată împreună cu Fiul ei. Există o tradiţie care astăzi este reluată mai ales la Ierusalim de către teologi, şi anume aceea conform căreia comunitatea primară iudeo-creştină din al doilea secol îndeplinea anumite rituri, celebrări în cinstea Maicii Domnului în jurul mormântului Fecioarei Maria, care s-a păstrat şi astăzi la Ghetsemani. Se pare că acolo a fost înmormântată; un mormânt gol ca şi cel al lui Cristos, din care s-a înălţat în gloria Fiului şi a fost glorificată împreună cu El.

Aşadar, exista deja în jurul mormântului un fel de cult iudeo-creştin care mai apoi a fost răspândit de către împăraţii romani şi recuperat mai târziu, în secolul al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, prin construirea unei mare cripte care există şi astăzi deasupra mormântului Mariei şi cu un cult oficial.

– Ajungem la Papa Pius al XII-lea…
– Înainte de Papa Pius al XII-lea, în anul 600-601, împăratul Mauritius, bizantin, deci din Constantinopol, a oficializat sărbătoarea şi a răspândit în întregul imperiu bizantin această solemnitate a Maicii Domnului drept una dintre cele mai mari sărbători mariane.

În Occident, Papa Sergiu I, de origine siriacă, în jurul anului 700, a introdus în Roma nu doar solemnitatea `Adormirii Maicii Domnului` alături de alte solemnităţi mariane, ci chiar şi o procesiune care, plecând de la Bazilica San Giovanni in Laterano, cobora de la Coloseum până la Forurile Romane, de unde urca până la Bazilica Santa Maria Maggiore, unde se celebra întreaga noapte, în cinstea Maicii Domnului, marea vigilie a Adormirii ei: ne aflăm aşadar în anul 700, în Occident, iar apoi sărbătoarea a fost răspândită în tot Occidentul.

Teologia, plecând de la această celebrare atât de iubită şi atât de oficializată, o consolidează şi în Occident – în Orient a fost mereu aşa -; în Occident este definită în cele din urmă de Papa Pius al XII-lea la 1 noiembrie 1950. El, asumând, ca să spunem aşa, un cor de voci care vine din timpurile cele mai străvechi şi până astăzi prin toţi teologii, liturgiile, mărturiile arheologice etc., a mărturisit nu doar adevărul unui eveniment, ci revelaţia divină asupra unui eveniment referitor la Maica Domnului. Papa Pius al XII-lea a definit drept „credinţă divină şi catolică şi revelată de Dumnezeu” Ridicarea Mariei la cer: este o dogmă revelată de Dumnezeu, este un cuvânt al lui Dumnezeu pentru omenirea de astăzi.