Ecumenismul din perspectivă occidentală

15.08.2003, Iaşi (Catholica) - Preluăm în continuare un interviu luat de drd. Ovidiu Albert şi publicat pe situl Diecezei de Iaşi. Tema interviului a fost receptarea în Occident a dialogului interconfesional dintre comunităţile creştine române, interlocutor fiind prof. dr. Jakob Speigl, profesor emerit al catedrei de istorie a Bisericii antice şi arheologie creştină din cadrul Facultăţii de Teologie Catolică din Würzburg şi director ştiinţific al Institutului pentru Biserica Orientală (Ostkirchliches Institut) din Würzburg.

– Domnule profesor, vă ocupaţi de mai mulţi ani de mişcarea ecumenică internaţională. Sunteţi şi iniţiatorul unor sesiuni ştiinţifice anuale (Studientage) la Würzburg care au ca temă ecumenismul şi la care invitaţi diferite personalităţi ecleziastice ale Bisericilor implicate în acest proces: catolică, ortodoxă, unită, protestantă. În general se vorbeşte în acest proces mai mult de diferenţele care există între Biserici şi mai puţin de lucrurile care ne apropie unii de alţii. Care credeţi că sunt punctele comune care ar facilita dialogul ecumenic, apropierea dintre Biserici?
– Un prim punct comun, raţional vorbind, necesar iniţierii unei astfel de discuţii ar fi amintirea tuturor celor implicaţi a apartenenţei la umanitate. Mai departe, relevantă este pentru creştini atât mărturisirea credinţei într-un singur Dumnezeu, cât şi conştientizarea sacramentului Botezului primit de fiecare credincios.

– Nu de puţine ori cei implicaţi în dezbaterile ecumenice se cramponează în unele noţiuni care împiedică aprofundarea temelor în discuţie. Există termeni de natura teologico-istorică ce ar trebui rediscutaţi sau evitaţi într-o astfel de discuţie şi în ce context?
– Da, există, dar aceasta nu înseamnă că aceste denominaţii trebuie repetate la infinit. Mult mai importanta ar fi încercarea de a-l înţelege pe „aproapele”, pe cel implicat într-un dialog prin găsirea unui limbaj comun. Bineînţeles că trebuie găsită o cale de mijloc prin care termenii consideraţi a fi „provocatori” să fie cunoscuţi, dar nu supraevaluaţi. Noţiuni ca „Filioque” sau „primatul papal” se află de mai mult timp în atenţia unor comisii ştiinţifice mixte şi-şi vor găsi, mai devreme sau mai târziu, şi o rezolvare practică.

– Mulţi teologi afirmă că dialogul ecumenic este unul ireversibil. Însă pentru ca litera sfintei evanghelii să se împlinească (Ioan 17) mai trebuie depăşite unele obstacole. Care sunt acestea şi în ce măsură credeţi că se va reuşi în viitor acest lucru?
– Pasajul citat din Evanghelia după Ioan îmi dă mare încredere în viitor. Poate cel mai mare obstacol în calea unirii Bisericii este constituit de accentuarea laturii umane a acestui proces, neglijându-se un aspect esenţial: ecumenismul, dialogul între Biserici este un dar de la Dumnezeu şi totodată o misiune divină. Poate că ar trebui accentuat mai frecvent acest lucru: să ne dăruim reciproc unitatea pe care Dumnezeu vrea să ne-o dăruiască nouă.

– Cunoaşteţi foarte bine eforturile ierarhilor români pentru apropierea interconfesională. Din acest punct de vedere, consideraţi România ca fiind o punte de legătură, un avanpost al mişcării ecumenice?
– S-a vorbit adeseori în mediul occidental de progresele înregistrate de Bisericile din România în cadrul procesului ecumenic, ca şi de rezolvarea paşnică a conflictului cu Biserica greco-catolică. Din acest motiv se poate aprecia că şi în viitor se vor realiza paşi importanţi în această direcţie.

– Se poate vorbi de o participare românească la discuţiile ecumenice organizate de Ostkirchliches Institut din Würzburg?
– Da. Anul acesta ne-am bucurat de o prezenţă semnificativă românească la „Studientage”, mai concret, datorită unui mare număr de bursieri greco-catolici, ortodocşi şi romano-catolici. Pentru sesiunea de anul viitor (februarie 2004) suntem onoraţi a avea ca referent un cunoscut teolog român.

– Vă mulţumesc pentru interviu.