Situaţia laicilor catolici din România (II)
17.08.2003, Oradea (Catholica) - Continuăm cu prezentarea situaţiei laicilor catolici din România, şi a asociaţiilor de laici, aşa cum a reieşit din prezentările făcute luni, 11 august 2003, la Oradea, în cadrul Întâlnirii Naţionale a Laicilor şi a Asistenţilor spirituali din Asociaţiile active în Biserica locală din România. În cadrul acestei părţi a Întâlnirii au luat cuvântul reprezentanţi ai fiecărei Dieceze sau Eparhii, şi ai asociaţiilor active pe teritoriul acestora.
Eparhia de Maramureş a fost reprezentată de pr. Simion Ilieş, Vicar general şi responsabil cu pastoraţia tinerilor. În această Eparhie laicii îşi aduc contribuţia la activitatea social-caritativă şi spirituală a Bisericii, şi la reconstrucţia lăcaşelor de cult. Majoritatea asociaţiilor nu au personalitate juridică, şi nu au nici sediu propriu, ci sedii improvizate, sau îşi desfăşoară activitatea în parohii mai mari care le pot găzdui, adesea parohul de aici fiind şi asistentul spiritual al asociaţiei. Episcopul locului participă, în măsura timpului disponibil, la acţiunile organizate de laici, şi colaborează cu aceştia şi prin intermediul responsabililor şi al asistenţilor spirituali ai asociaţiilor.
Despre situaţia din Dieceza de Satu Mare a vorbit Istvan Lepedus, referent în cadrul Biroului diecezan pentru laici.În această Dieceză, începând din anul 1998, se organizează cursuri de teologie pentru adulţi, o primă serie absolvind deja aceste cursuri. În prezent, 10 preoţi şi 10 laici se ocupă de formarea adulţilor în cele 5 decanate, şi 80 de animatori adulţi lucrează cu tinerii şi cu familiile în cadrul parohiilor. Istvan Lepedus a mai arătat faptul că se intenţionează formarea unor comisii de specialitate, în care să fie implicaţi şi laici, pentru studierea diferitelor probleme privind realitatea din ţară.
Pr. Ioan Mătieş, consilier cu probleme social-caritative şi cu asociaţiile de laici în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla, a arătat că la nivelul conducerii Eparhiei, preoţii consilieri îi reprezintă pe laici, au contacte cu ei; atât Episcopul cât şi consilierii săi participă la celebrări, tabere, sesiuni organizate pentru laici. Aceştia sunt implicaţi în cateheză, în organizarea de pelerinaje, în sectorul mass-media. Încurajarea laicilor se poate face prin încredinţarea unor sarcini, prin formare, prin transparenţa în relaţiile Episcop-laici. Formarea laicilor se face prin predici; prin organizarea de exerciţii spirituale şi zile de reculegere, susţinute şi de Episcop; în cadrul grupurilor de rugăciune; prin tabere de formare şi recreaţie; prin intermediul unor sesiuni de formare.
Din partea Diecezei de Timişoara a vorbit pr. Zsolt Szilvagyi, responsabil diecezan cu tineretul. În această Dieceză se organizează anual 15-20 de cursuri pentru formarea laicilor: animatori, cateheţi, cantori, crâsnici etc. Episcopul participă la cursuri, cel puţin prin reprezentanţi, creându-se astfel ocazia unui dialog în care să fie ascultate opiniile laicilor. De asemenea, Episcopul efectuează vizitaţii canonice, petrecând o săptămână întreagă într-o comunitate parohială, timp în care se organizează şi întâlniri cu laicii adulţi, cu tinerii. Pr. Szilvagyi a prezentat şi Centrul diecezan de tineret, în cadrul căruia se organizează exerciţii spirituale, pelerinaje, celebrări legate de posturi, serbările verii. Părintele a evidenţiat câteva sectoare de activitate: pastoraţia cu ministranţii, cu copiii, cateheza.
Reprezentantul Episcopiei greco-catolice de Oradea a fost pr. Iuliu Muntean, asistent spiritual al ASTRU Oradea. Părintele a arătat că pe lângă asociaţiile existente şi în alte Dieceze/Eparhii, există în Eparhia de Oradea grupuri parohiale, gruparea profesorilor greco-catolici, a cadrelor juridice, Asociaţia Vârstnicilor. Activitatea în cadrul tuturor asociaţiilor se bazează pe voluntariat, neexistând personal angajat. Problemele care există sunt legate în primul rând de comunicare, de lipsa informaţiilor, precum şi de lipsa de fonduri – realizate din proiecte, destul de puţine, din cotizaţii, şi din contribuţiile Ierarhului.
Din partea Episcopiei romano-catolice de Oradea, mai exact a centrului gazdă a evenimentului, a participat Zsugan Gyula. El a prezentat Posticum Movimentum Iuventutis Christianae din Oradea, o asociaţie culturală, spirituală şi de tineret care organizează un club de copii, concerte, conferinţe, tabere de vară, seri de rugăciune, cateheze. Centrul Posticum al acestei asociaţii dispune de sală de conferinţe, o capelă, secretariat cu calculatoare şi acces la Internet, locuri de cazare, bucătărie şi sală de mese etc.
Ernesto Preziosi, vicepreşedintele AC Italia, a rezumat cele prezentate, subliniind implicarea laicilor catolici din România în plan spiritual, ecumenic, liturgic, caritativ, catehetic, cultural etc. El a arătat că această varietate corespunde la „moduri diferite de a fi împreună; activităţile diverse, dar comune între Dieceze, duc la necesitatea unei coordonări, pentru o acţiune mai eficientă”. Ernesto Preziosi a vorbit de asemenea despre exigenţa formării specifice pentru laicii care se dedică slujirii altor laici – formarea formatorilor, prin ocazii de întâlnire şi studiu, prin intermediul unor instrumente adaptate la vârste şi condiţii de viaţă.
