Expoziţie coreeană în Vatican: „Papa, apostolul păcii”
25.08.2003, Vatican (Catholica) - Trei artişti coreeni şi-au reunit operele de artă într-o expoziţie dedicată Papei, „apostolul păcii”, găzduită de Vatican. Expoziţia din sala de expoziţii `Braccio di Carlo Magno` din partea stângă a Pieţei Sf. Petru este cu acces gratuit, şi va fi deschisă până la sfârşitul lunii acesteia.
Expoziţia prezintă trei portrete ale Papei Ioan Paul al II-lea realizate în ulei pe pânză de către artistul coreean Han Jang Hyeun (1941-2002). Artistul Han Jang Hyeun a murit din cauza unui atac de cord înainte de a termina ultimul portret al Papei. Printre portretele mai renumite realizate de el se numără cel al lui Winston Churchill, al Papei Paul al VI-lea, sau cele care reprezintă diferiţi preşedinţi ai Statelor Unite: Lyndon B. Johnson, Richard M. Nixon şi James E. Carter Jr.
Partea centrală a expoziţiei prezintă 30 de fotografii gigantice realizate de fotograful Nam-Sik Baik, care surprind panorama Vaticanului sau întâlniri ale Papei, mai ales din Roma, dar şi din Polonia sau Coreea. Lucrările fotografului coreean nu uimesc doar prin mărime – fotografiile au 3 metri în lungime şi 1 metru în înălţime -, dar şi prin coloristică, şi îmbină tehnica fotografică cu colajul.
Una dintre fotografiile cele mai impresionante – care l-a impresionat şi pe Suveranul Pontif când a văzut-o – reprezintă celebrarea celui de-al doilea centenar al catolicismului în Coreea, din mai 1984. Fotografia cuprinde un milion de persoane într-o singură imagine. Fotografiile lui Baik vor fi expuse ulterior într-o expoziţie din Muzeul Naţional al Poloniei.
Organizatorul expoziţiei este un alt artist coreean, Seung-Eob King, care a imprimat şase portrete ale Papei pe pânză de mătase, printr-o tehnică specială de imprimare, lucrări realizate în atelierele sale din Seul. Expoziţia este patronată de Arhidieceza de Seul, de Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Coreea şi de diferite instituţii ecleziastice din această ţară asiatică.