300 de ani de atestare la Oraviţa
11.09.2003, Timişoara (Catholica) - Comunitatea romano-catolică din Oraviţa va aniversa în zilele următoare 300 de ani de la prima ei atestare şi în acelaşi timp de la fondarea oraşului. „Încă din anul 1703, înainte de izgonirea definitivă a turcilor din Banat, Curtea de la Viena a trimis la Oraviţa treisprezece mineri tirolezi sub conducerea lui Matthias Brunner, pentru a studia situaţia de aici. Baronul von Falkenstein (Episcop de Cenad) le-a dat un preot, care celebra liturghia într-o casă de lemn” – se poate citi în monografia oraşului.
În oraşul de la poalele munţilor Semenicului programul aniversar va începe vineri, 12 septembrie cu o întâlnire a orăviţenilor urmată de un concert simfonic în Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, aflăm dintr-un comunicat primit la redacţie din partea Episcopiei de Timişoara. Sâmbătă, 13 septembrie, în biserica romano-catolică din Oraviţa, în cadrul unei liturghii solemne ce va începe la orele 16.00, se va sărbătorii hramul bisericii şi totodată 285 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestei biserici. Liturghia va fi celebrată de vicarul general al Episcopiei de Timişoara, Mons. Böcskei László. Duminică, 14 septembrie, la orele 11.00, în capela „Kreuzwiese”, se va celebra o altă liturghie solemnă aniversară, fiind dezvelită o placă de marmură cu numele celor 13 tirolezi veniţi pe aceste meleaguri în anul 1703.
Din acelaşi material primit la redacţie mai aflăm că luni, 15 septembrie, cu ocazia începerii noului an şcolar 2003-2004, în Catedrala latină din Timişoara va fi celebrată începând de la orele 11.00 o liturghie solemnă – Veni Sancte. În fine, am mai reţinut aniversarea de marţi, 16 septembrie, a 10 ani de la înfiinţarea Centrului Social din Pietroasa Mare. Acest centru social a fost realizat cu sprijinul Asociaţiei „Caritas” din Eisenstadt, Austria, care a susţinut activitatea acestui centru până în prezent, în colaborare cu Federaţia „Caritas” a Diecezei de Timişoara. Cu ocazia acestei aniversări, Dieceza de Timişoara îl va avea ca oaspetele pe IPS Paul Iby de Eisenstadt.
