Circa 2.200 persoane sunt în proces de canonizare

17.09.2003, Madrid (Catholica) - Cardinalul José Saraiva Martins, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a inaugurat a doua manifestare a Zilelor de Studiere a Cauzelor Sfinţilor organizată de Arhidieceza de Madrid. La întâlnirea care a început luni şi se încheie astăzi, au asistat circa 200 de specialişti din Spania şi din alte ţări europene. Tema întâlnirii a fost „Minunea în procesele de canonizare”. Cu această ocazie, agenţia Zenit i-a luat un interviu Cardinalului Saraiva.

– Cauza Maicii Tereza de Calcutta, a fost cea mai rapidă din ultima perioadă?
– Da, din diferite motive. Normativa actuală canonică permite să se acorde preferinţă cauzelor din acele regiuni unde nu există nici un sfânt sau fericit. Deşi Maica Tereza nu era nativă din India, a trăit acolo mult timp, şi poate fi considerată ca fiind din această ţară. În plus, membrii congregaţiilor fondate de Maica Tereza au lucrat foarte bine în echipă, şi au pregătit cele 80 de volume de documentare într-un timp foarte scurt.

– În orice caz, ne aflăm în faţa unei femei extraordinare?
– Poate că este figura cea mai eminentă din hagiografia contemporană. Produce un farmec foarte mare nu doar în Biserică, ci şi printre necredincioşi. Este considerată în mod universal drept sfântă.

– Câte cauze se află în momentul de faţă la Congregaţie?
– Circa 2.200, care au încheiat deja procesul diecezan şi se află la Roma.

– Unii consideră că sunt canonizaţi destul de mulţi sfinţi…
– Biserica de astăzi are nevoie de modele şi de exemple. În plus, lumea noastră nu are valori iar societatea este lipsită de idealuri umane. Sfinţenia este proclamarea excelenţei umane şi creştine. În fond, sfinţenia nu este decât plinătatea omului. Spunem despre Isus Cristos că este omul perfect pentru că este Sfânt.

– Dar ce obţine Biserica printr-o canonizare?
– Rodul principal pentru Biserică al oricărei beatificări sau canonizări este gloria care se dă prin ea lui Dumnezeu şi, în plus, marea cantitate de „minuni morale” care o însoţesc. Fiecare canonizare sau beatificare este însoţită de o revărsare de har care duce la convertire, la fidelitate, care suscită dorinţa de sfinţenie în alte persoane. Aduce un rod spiritual extraordinar.

– În aceste zile s-a vorbit despre minune. De ce Biserica cere acest semn pentru a proclama un fericit sau un sfânt?
– Mereu minunea a fost considerată ca o pecete cu care Dumnezeu garantează sfinţenia unei persoane. În plus este o cerinţă necesară dacă se ţine cont de fragilitatea încercărilor omeneşti. Cercetarea istorică a vieţii unei persoane, oricât de bine este făcută, rămâne mereu la suprafaţă: nu poate analiza nici toate momentele vieţi unui slujitor al lui Dumnezeu nici convingerile sale intime. Minunea confirmă ceea ce intuim în viaţa unei persoane.

– Majoritatea minunilor sunt de vindecare a bolilor?
– Da, iar acest lucru arată că lucrarea mântuitoare a lui Cristos atinge nu numai sufletul, ci şi trupul persoanelor. De aceea în minune se anticipează, într-un fel, cerul nou şi pământul nou.

– Credeţi că minunile pot fi înţelese de lumea noastră, aparent atât de sceptică?
– Omul contemporan caută supranaturalul. De aceea minunile şi sfinţenia produc o mare fascinaţie. Chiar şi persoanele cele mai critice trebuie să recunoască faptul extraordinar.

– Biserica este exigentă în a recunoaşte o minune?
– În Congregaţia noastră din Vatican se studiază cu mare seriozitate. Înainte ca Papa să o aprobe, minunea trece printr-o comisie foarte riguroasă de medici şi oameni de ştiinţă specialişti, de teologi şi de Cardinali şi Episcopi.

– Pentru a recunoaşte o minune este necesară o examinare medicală sau ştiinţifică. Cei care o realizează trebuie să fie neapărat catolici?
– Nu. De multe ori sunt agnostici sau de alte religii. În cazul sfintei Faustina Kowalska, a fost însărcinat un evreu din Statele Unite; în alte cazuri sunt agnostici. În acest caz unicul lucru de care avem nevoie e să ne spună că vindecarea nu are explicaţie naturală.