Adunarea anuală a Comisiei Episcopale Europene pentru Media
22.09.2003, Roma (Catholica) - În aceste zile sunt reuniţi la Roma Episcopii din Comisia Episcopală Europeană pentru Media (CEEM) a Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) în adunarea anuală, dedicată unei analize a prezenţei mass-media ecleziale în diferite ţări europene. În acest scop, Episcopii europeni au prezentat un raport asupra situaţiei în diferite ţări.
Episcopii au discutat despre televiziune, şi au reflectat şi asupra valorii şi a prezenţei şi a altor mijloace de comunicare socială. „Dorim să facem să funcţioneze mai bine această reţea – a explicat Mons. Aldo Giordano, Secretar al CCEE – ţinând cont de schimbările societăţii europene şi a informaţiei. Astăzi nu mai sunt mari diferenţe, şi Bisericile din Est au mass-media proprii. Trebuie să găsim forme noi de colaborare şi să punem accent pe formare. Chiar dacă Biserica nu va fi niciodată o putere mediatică, este importante să avem la dispoziţie mijloace serioase şi de calitate”, a continuat Mons. Giordano.
Printre iniţiativele ilustrate în timpul întâlnirii se numără o serie de cursuri – în Spania – asupra „comunicării instituţionale” pentru a îmbunătăţi imaginea publică a Bisericii, şi un „Proiect dieceză” în Portugalia, destinat creării de organisme pastorale pentru comunicaţii sociale. În Austria, Belgia, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Luxemburg, Ţările de Jos, Slovenia, Slovacia şi Elveţia s-a notat însă o scădere a interesului faţă de media ecleziale din partea cititorilor, mai ales a celor tineri.