„Violenţa este împotriva demnităţii umane”
01.10.2003, Roman (Catholica) - „Violenţa este împotriva demnităţii umane”, se reafirmă în ultimul număr al revistei Mesagerul Sfântului Anton a franciscanilor minori conventuali, a cărei rubrică Dossier este dedicată problemei violenţei: „violenţa războiului care aduce după sine ruine şi morţi; violenţa socială, cu mii şi mii de nuanţe, care contaminează viaţa comunităţii; violenţa psihologică sau cea morală, care distruge echilibrul persoanelor şi le conduce astfel la decădere; violenţa domestică sau familială care destabilizează şi, cu trecerea timpului, distruge cea dintâi celulă a societăţii”.
Pr. Eugen Avarvarei semnează articolul „Adevărata pace?”, în care vorbeşte şi despre reflectarea violenţei în mass-media, amintind faptul că Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale din acest an a fost dedicat tocmai reflecţiei pe tema unei autentice păci. Menţionând atât marile războaie cât şi violenţele cotidiene, pr. Avarvarei atrage atenţia asupra faptului că „nu este suficientă oricare formă de pace… Lipsa violenţei nu este această pace. Ordinea impusă, cu forţa, nu poate dura o veşnicie… Isus însuşi deosebea, în Evanghelie, pacea sa de pacea pe care o dă lumea (Ioan 14,27)”.
Dr. Francisc Coşa, căutând să dea o definiţie pentru „Violenţa domestică”, arată, pornind de la studii efectuate şi în ţara noastră, cauzele care duc la creşterea fenomenului violenţei: condiţiile precare de trai, scăderea populaţiei care are un loc de muncă, stresul cotidian, consumul frecvent de băuturi alcoolice, imperfecţiuni ale legislaţiei în vigoare, deficienţele existente în sistemul educaţional, criza de autoritate în familie şi în şcoală, proliferarea necontrolată a publicaţiilor pornografice sau cu caracter violent. „În mod sigur familia supusă violenţei domestice devine tot mai puţin transparentă şi mai puţin deschisă mediului social imediat… Apare o evidentă izolare socială a acestor familii, punând în pericol însăşi existenţa familiei ca grup social.”
În articolul „Când sentimentele sunt greşit exprimate…”, sr. Iuliana Saroşi afirmă că „În spatele violenţei stau deseori ura, resentimentele, nemulţumirea, furia, nevoia de a domina sau alte sentimente pe care persoana n-a reuşit sau n-a ştiut să le exprime altfel.” „Aproape toţi cei care recurg la violenţă nu ştiu sau nu reuşesc să comunice cu ceilalţi; nu reuşesc să aibă încredere şi să-şi împărtăşească suferinţa, dubiile, ciuda, neputinţa, fără a recurge la alcool, droguri sau violenţă” mai spune sr. Iuliana, subliniind importanţa dialogului, a timpului pe care îl dedicăm pentru a sta de vorbă, pentru a ne asculta unii pe alţii.
Alois Gherguţ prezintă „Aspecte psihosociale ale violenţei în familie”, arătând că „unii copii devin agresivi ca rezultat al educaţiei sau socializării în familie, mai ales dacă părinţii sunt dominatori, tiranici sau incapabili să-şi controleze şi să-şi îndrume copiii… Nu copiii sunt vinovaţi de eventualele ieşiri agresive, ci adulţii care sunt agresivi şi îi învaţă comportamentul lor sau le induc anumite frustrări. La violenţă, agresivitate şi ostilitate, copilul nu poate răspunde direct părintelui agresor, ci indirect prin atitudini şi acte agresive orientate iniţial către alţii mai slabi şi ulterior către toţi cei care reprezintă modelul autorităţii şcolare, al ordinii publice etc.” Alois Gherguţ propune modalităţi de prevenire a violenţei, dintre care amintim: „angajarea într-o activitate comună a membrilor familiei, optimism şi căldură sufletească manifestată în relaţiile cu cei din jur, în mod deosebit cu membrii familiei noastre”.