Fără moştenirea sa spirituală, Europa este un continent în derivă

03.10.2003, Vatican (Catholica) - Mâine va avea loc la Roma Conferinţa Interguvernamentală pentru redactarea definitivă şi aprobarea Tratatului Constituţional al Uniunii Europene. Pentru a aprofunda importanţa pentru viitor a recunoaşterii rădăcinilor spirituale ale bătrânului continent, agenţia Zenit i-a luat un interviu Mons. Walter Brandmüller, Preşedinte al Comitetului Pontifical al Ştiinţelor Istorice.

– Ce importanţă are pentru bătrânul continent moştenirea sa religioasă?
– Timp de un mileniu destinul creştinătăţii a fost determinat de relaţiile uneori armonioase şi adesea conflictuale dintre doi poli, `sacerdotium` şi `imperium`, adică dintre papalitate şi puterea imperială. Până la descoperirea Lumii Noi, creştinismul şi Europa au fost în mod esenţial un singur lucru, cu graniţele septentrionale şi orientale care s-au modificat în timp ce misiunea creştină câştiga teren în jurul anului 1000.

Dar în momentul prezent, Europa intelectuală s-a rupt de rădăcinile antichităţii şi ale creştinismului, iar universitarilor li s-au oferit drept hrană pietre în loc de pâine. Europa modernă, îndepărtată de originile sale, poartă o mare parte din vină pentru catastrofele intelectuale – şi de aici politice – care au avut loc atât la nivel local cât şi în restul lumii.

– Care este tradiţia spirituală a Europei?
– S-a spus în unele ocazii că tot ceea ce a fost măreţ în istoria Europei a apărut din bazele puse la Ierusalim, Atena şi Roma. Ierusalimul reprezintă concepţia conform căreia omenirea şi lumea există în relaţie cu Dumnezeu, Creatorul, căruia îi datorează existenţa şi de la care aşteaptă mântuirea finală.

Atena reprezintă primatul intelectului, care susţine cultura europeană. Părinţii filosofi de pe continentul nostru nu sunt sofişti, ca Socrate, Platon şi Aristotel. În şcolile din Atena, marile minţi ale Bisericii primare, cei trei din Capadocia – Vasile, Grigore din Nazianz şi Grigore de Nisa -, au căutat şi au aflat instrumentele conceptuale necesare nu doar pentru a debloca, ci şi pentru a face inteligibile misterele credinţei creştine, mai ales credinţa într-un Dumnezeu trinitar.

Sinteza armonioasă dintre filosofia greacă şi revelaţia creştină este asociată cu Augustin, Albert cel Mare şi Toma de Aquino, ale căror lucrări teologice au ajuns la cea mai sublimă exprimare. Scolasticismul din Evul Mediu târziu, al cărui apogeu a coincis cu apariţia universităţilor, a învăţat Europa disciplina intelectuală şi precizia conceptuală de care depinde viitoarea sa dezvoltare ştiinţifică şi intelectuală. Fără această irupere de concepte din mâna teologilor scolastici, nu ar fi fost divizat atomul.

– Dar istoria europeană din ultimele secole contrazice această tradiţie…
– Catastrofele din secolul al XX-lea, de la dezastrele belice din Primul Război Mondial până la lagărele de exterminare ale celui de-al Treilea Reich şi din Gulag, au fost rezultatul rupturii Europei de originile sale din Ierusalim, Atena şi Roma.

În timp ce perspectiva creştină asupra omului şi asupra lumii dispărea sub influenţa filosofiei raţionaliste a iluminismului, se deschidea drumul spre darwinismul social, care se exprimă în cultura actuală a avortului, a eutanasiei şi a clonării. Toate acestea au început din momentul în care am respins principiile dezvoltării culturii care au guvernat cei o mie de ani de creştinism.