În 2004, Congres mondial al vieţii consacrate
30.10.2003, Roma (Catholica) - „Pasiune pentru Cristos şi Compasiune pentru omenire – Viaţa consacrată în secolul al XXI-lea”, aceasta va fi tema Congresului Vieţii Consacrate, care se va desfăşura la Roma, în perioada 23-27 noiembrie 2004, promovat şi susţinut de Uniunea Superiorilor Generali (USG) şi de Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale (UISG), după cum a anunţat agenţia `Vidimus Dominum`.
La Congres vor participa cca. 900 de persoane, invitate să reprezinte viaţa consacrată masculină şi feminină din toate ţările din lume. Vor fi prezenţi superiorii generali şi superioarele generale ale diferitelor congregaţii; preşedinţii conferinţelor naţionale şi continentale, teologi, directori şi directoare de reviste, câţiva Episcopi, tineri călugări, precum şi reprezentanţi ai altor confesiuni creştine şi ai altor religii.
Conform Comitetului organizatoric, este deosebit de importantă participarea preşedinţilor conferinţelor atât feminine cât şi masculine, deoarece se va putea exprima astfel bogăţia şi varietatea vieţii consacrate, şi vor putea da mărturie de eforturile lor de inculturare şi de refondare care au loc de la Conciliul Vatican II şi care au fost accelerate în ultimul deceniu. Este un eveniment semnificativ pentru întreaga Biserică Catolică.
Ultima ediţie (2002) a Anuarului pontifical al Bisericii arată că în lume sunt circa 200.000 de călugări, în timp ce surorile şi călugăriţele sunt circa 800.000. Din date rezultă că persoanele implicate în pastoraţie sunt în total 4.092.725. Dintre aceştia, 4.541 sunt Episcopi, 405.178 preoţi, 27.824 diaconi permanenţi, 55.057 călugări cu voturi care nu sunt preoţi, 801.185 călugăriţe cu voturi, 30.687 membri în Institute seculare, 126.365 misionari laici şi 2.641.888 cateheţi.
