Arhidieceza de Bucureşti are un Episcop auxiliar
31.10.2003, Bucureşti (Catholica) - Astăzi Sfântul Scaun a anunţat numirea unui nou Episcop catolic pentru ţara noastră, mai precis pentru Arhidieceza Romano-Catolică Bucureşti. Fostul Vicar General, Mons. Cornel Damina, este de acum Episcopul auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti.
„Vă anunţăm cu bucurie că Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea l-a numit astăzi Episcop Auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti pe cucernicul preot Cornel Damian din clerul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, până în prezent Vicar General al aceleaşi Arhidieceze şi paroh al comunitaţii `Preasfântul Mântuitor`, atribuindu-i sediu titular episcopal de Iziriana. Îi mulţumim lui Dumnezeu şi îl însoţim cu rugăciunea noastră pe Mons. Cornel Damian în această nouă misiune”, afirmă IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, într-un mesaj publicat de situl ARCB.ro.
Mons. Cornel Damian s-a născut la data de 8 mai 1960 la Jibou, judeţul Sălaj, Eparhia de Oradea. A locuit la Drobeta Turnu Severin unde a absolvit şcoala Generală şi Liceul. A studiat în Seminarul din Iaşi, iar la 22 iunie 1986 a fost sfinţit preot în Catedrala „Sf. Iosif”, de către IPS Ioan Robu, fiind încardinat în Arhidieceza de Bucureşti. După sfinţire a activat ca vicar la parohia Cioplea din Bucureşti, iar din 1987 până în 1998 ca paroh la parohia „Sf. Cruce” şi profesor de teologie morală la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Tereza” din Bucureşti.
În perioada 1998-2002 a studiat Dreptul Canonic la Universitatea Gregoriană din Roma. Din 1 octombrie 2002 este Vicar General al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti (în urma retragerii Mons. Vitorio Luigi Blasutti), paroh la parohia „Preasfântul Mântuitor” şi profesor de drept canonic la Institutul „Sf. Tereza”. Pe 31 octombrie 2003, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop Auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Episcop titular de Iziriana.
