Noii fericiţi, mărturisitori într-o societate consumistă

10.11.2003, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat ieri cinci noi fericiţi europeni din secolul al XIX-lea, pe care i-a prezentat ca modele pentru o societate care riscă să uite valorile spirituale transformând totul în „negustorie”. Noii fericiţi, a asigurat Suveranul Pontif, „interpelează societatea actuală, tentată uneori să transforme totul în negustorie şi câştig lăsând deoparte valorile şi demnitatea care sunt nepreţuite. Persoana, care este chip şi templu al lui Dumnezeu, are nevoie de purificarea care să o apere, oricare ar fi condiţia sa socială sau activitatea sa lucrativă”.

Sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte a fost celebrată de Cardinalul portughez José Saraiva Martins CMF, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Suveranul Pontif, care părea a fi într-o stare de sănătate mai bună decât în ultima perioadă, a îngenuncheat în timpul consacrării şi a citit cu glas destul de clar şi puternic pasajele de la începutul şi sfârşitul predicii, fragmentele în spaniolă, italiană şi franceză fiind citite de trei preoţi.

Papa Ioan Paul al II-lea a amintit în predica sa câteva din trăsăturile caracteristice ale noilor fericiţi. La început l-a amintit pe preotul spaniol Juan Nepomuceno Zegrí y Moreno (1831-1905), fondator al Congregaţiei Surorile Îndurătoare. Citând câteva din scrierile noului fericit, Sfântul Părinte a constatat că scopul vieţii acestuia a fost acela de a face tot mai prezentă iubirea lui Dumnezeu acolo unde ar fi fost chiar şi numai „o durere de vindecat, o nenorocire de mângâiat, o speranţă de întărit în inimi”.

Printre noii fericiţi s-a numărat şi preotul belgian Valentin Paquay, (1828-1905), călugăr din Ordinul Fraţilor Minori, care din mănăstirea din Hasselt (Belgia) s-a făcut cunoscut şi în afara graniţelor ţării datorită darurilor sale particulare ca îndrumător spiritual. „Apostol al milostivirii – a spus Sfântul Părinte în predica sa -, petrecea ore îndelungate în confesional cu un dar deosebit de a-i îndrepta din nou pe cei păcătoşi pe drumul cel bun, amintindu-le oamenilor măreţia iertării divine”.

Un alt nou fericit este italianul Luigi Maria Monti (1825-1900), care a dat viaţă Institutului Fiii Neprihănitei Zămisliri. „Dăruit cu totul vindecării rănilor trupeşti şi sufleteşti ale celor bolnavi şi orfani”, a explicat Papa prezentând actualitatea exemplului vieţii acestui fericit, „îi plăcea să îi numească „săracii lui Cristos”, şi îi slujea însufleţit de o credinţă vie, susţinută de o rugăciune intensă şi constantă”.

Călugăriţa spaniolă Bonifacia Rodríguez Castro (1837-1905), fondatoare a Congregaţiei Slujitoarele Sf. Iosif, „fiind în acelaşi timp muncitoare, a perceput riscurile acestei condiţii sociale din epoca sa. În viaţa simplă şi ascunsă a Sfintei Familii din Nazaret a aflat un model de spiritualitate a muncii, care redă demnitatea persoanei şi face din fiecare activitate, oricât de umilă ar părea, o ofrandă adusă lui Dumnezeu şi un mijloc de sfinţire”, a arătat Sfântul Părinte în continuare.

În cele din urmă, Papa Ioan Paul al II-lea a evocat figura Rosaliei Rendu (1786-1856), din Societatea Fiicele Carităţii a Sf. Vincenţiu de Paul care, după revoluţia franceză, a desfăşurat o extraordinară operă de caritate şi de promovare umană şi socială în periferiile Parisului. „Caritatea ei era inventivă. De unde avea forţa pentru a realiza atâtea lucruri?” „Secretul ei era simplu”, a răspuns Suveranul Pontif: „vedea în fiecare persoană chipul lui Cristos”.