Premiere festivă şi acordare de distincţii în Catedrala mitropolitană
12.11.2003, Blaj (Catholica) - După cum am anunţat săptămâna trecută, în ziua de joi, 5 noiembrie 2003, la Blaj, s-a desfăşurat concursul interliceal pe teme de istorie şi literatură: „Blajul – Centru de cultură şi spiritualitate românească”, organizat sub egida Jubileului celor 150 de ani de la restaurarea Mitropoliei Blajului. În această duminică, 9 noiembrie, după Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala Sfânta Treime, Mitropolitul greco-catolic Lucian Mureşan a acordat premii şi menţiuni participanţilor.
Liceul Teologic „Sf. Vasile cel Mare”, cu o echipă formată din elevii Raul Albeş, Paul Borbat, Alexandru Gherman şi Mihai Cristea, îndrumaţi în pregătirea lor de prof. Eugenia Creţoiu (istorie) şi Maria Ioica (limba şi literatura română), a ocupat locul I; locul II a fost obţinut de Grupul Şcolar „Timotei Cipariu”; pe locul III s-a aflat Colegiul Naţional „Ioan Inochentie Micu Clain”; şi, în fine, Grupul Şcolar Agricol a obţinut menţiune.
Premierea a fost făcută la sfârşitul Sfintei Liturghii, după care IPS Lucian a mai acordat mai multe medalii jubiliare, în semn de preţuire şi consideraţie pentru spijinul oferit în organizarea manifestaţiilor din cadrul Jubileului. După ce i-a înmânat o medalie dl. ec. Ioan Şolea, primarul municipiului Blaj, a mai acordat medalii direcţiunii celor patru licee, apoi membrilor juriului concursului: d-na Ana Hinescu, director al Bibliotecii Municipale Şcoala Ardeleană; d-na Simona Frâncu, director al Muzeului de Istorie Augustin Bunea; dl. conf. dr. Cornel Tatai Baltă, de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică departamentul Blaj; şi dl. prof. Ioan Man.
Au mai primit de asemenea medalii jubiliare trei clerici: pr. Ioan Fărcaş, protopop al Blajului; pr. Nicolae Anuşcă, director general al Caritas Mitropolitan; şi pr. prof. William Alexandru Bleiziffer, responsabil cu învăţământul preuniversitar. În faţa numeroasei asistenţe care a participat la acest eveniment, Mitropolitul Lucian Mureşan a vorbit despre evenimentele legate de Jubileu, şi a subliniat colaborarea atât cu cele 4 licee, cât şi cu Primăria.