Vaticanul organizează o conferinţă internaţională despre depresie
12.11.2003, Vatican (Catholica) - Cardinalul Javier Lozano Barragán, Preşedinte al Consiliului pentru Pastoraţia Sănătăţii, a prezentat astăzi la Sala de Presă a Sfântului Scaun cea de a XVIII-a Conferinţă Internaţională pe tema: „Depresia”, conferinţă promovată de Dicasterul său, şi care va avea loc în perioada 13-15 noiembrie în Vatican. La prezentare au mai participat şi Episcopul José Luis Redrado, O.H., secretar, şi pr. Felice Ruffini, M.I., sub-secretar al Dicasterului. Cardinalul Lozano Barragán a amintit că Sfântul Părinte a încredinţat acestui Dicaster misiunea de a se ocupa de bolile care apar, printre care „una dintre cele mai importante este depresia”.
„Se spune că este principalul `killer` al epocii noastre”, a afirmat Cardinalul. Referindu-se la cultura postmodernă, „golită de valori, bazată de bunăstare şi pe plăcere, în care contează ca scop suprem câştigul economic”, Cardinalul a afirmat că în ciuda avantajelor tehnologice, fiinţa umană „nu a putut evita fantasma morţii” de care se teme extraordinar de mult. „Moartea este mereu un pericol care accentuează mult neliniştile şi care duce la depresie la toate nivelurile. Acesta este motivul pentru care ne-am gândit că ar fi urgent să reflectăm mai profund asupra acestei boli actuale”, a explicat Cardinalul.
El a precizat apoi că în timpul conferinţei vor fi examinate „situaţia la actuală a depresiei în lumea contemporană” şi că vor fi abordate diferite teme, printre care: „depresia, între indispoziţie şi boală”; „depresia şi criza religioasă”; „criza sinucigaşă”; „mass-media şi accentuarea stresului”. În a doua parte a conferinţei argumentele care vor fi analizate sunt: „istoria depresiei”; „depresia, referinţe morale subiective şi obiective, respingerea suferinţei şi căutarea bunăstării personale, sensul depresiei şi al răului considerate din punct de vedere ebraic, islamic, hinduist şi budist”.
În a treia parte a conferinţei va fi analizată problema „primirii persoanelor cu depresie în lumea spitalicească şi medicală, rolul familiei în ce priveşte depresia, însoţirea pastorală şi spirituală a celui suferind de depresie”. În fine, se va analiza posibilitatea unei pastoraţii a speranţei creştine şi de încredere în viaţă. La cea de A XVIII-a Conferinţă Internaţională vor interveni prof. B. Saraceno, Director al Departamentului de Sănătate Mentală al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, profesori şi psihiatri din diferite ţări şi unii Cardinali şi Episcopi.
