România, o punte creştină între Occident şi Orient

12.11.2003, Vatican (Catholica) - Cotidianul naţional Ziua a publicat astăzi un interviu în exclusivitate, luat de Claudia Stănilă ambasadorului României la Sfântul Scaun, Excelenţa Sa Mihail Dobre. Interviul a fost luat în contextul lansării astăzi a volumului „România-Vatican. Relaţii Diplomatice, 1920-1950”, eveniment ce a avut loc la Casa Titulescu, în prezenţa ministrului de externe Mircea Geoană. Reproducem în continuare acest interviu:

Rep: Cum se înscrie relaţia cu Sfântul Scaun în rândul celorlalte relaţii bilaterale pe care le dezvoltă România?
ES Mihail Dobre: Misiunea Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun nu diferă calitativ de aceea a celorlalte reprezentanţe diplomatice din serviciul exterior al României, toate acestea având sarcina de a pune în practica obiectivele stabilite în programul de guvernare aprobat de Parlament. Deci, obiectivele prioritare de politică externă sunt promovate şi prin Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, care face politică externă şi nu teologie, îndeplinindu-şi însă sarcinile utilizând un instrumentar care ţine cont de specificitatea entităţii pe lângă care este acreditată – Sfântul Scaun. De aceea, acţiunile pe care le întreprindem, deşi îmbracă o haină care îmbina politica cu religia, sunt menite să servească aceluiaşi scop, să satisfacă aceleaşi interese: interesele naţionale ale României.

Rep.: În ce constă specificitatea entităţii pe lângă care Ambasada este acreditată?
M.D.: Ambasada pe care o conduc este acreditată pe lângă Sfântul Scaun şi nu pe lângă Vatican, pentru că Sfântul Scaun este acea entitate recunoscută ca subiect suveran de drept internaţional cu caracter religios şi moral ce reprezintă Biserica Catolica în raport cu ceilalţi actori ai vieţii internaţionale. Deşi relaţia cu Sfântul Scaun este, din perspectiva formală, similară oricărei alte relaţii din ansamblul raporturilor diplomatice întreţinute în mod oficial de România, în mod real, însă, această relaţie are o puternică specificitate legată tocmai de natura distinctă a entităţii care reprezintă Biserica Catolică în raporturile internaţionale. Sfântul Scaun, deşi reprezintă o Biserică, se bucură de un statut internaţional pe care îl au numai statele având de jure prerogative specifice acestora, inclusiv aceea a reprezentării suverane în plan diplomatic. Mai mult, Sfântul Scaun are o structură cu caracter universal – Biserica Catolică având reprezentare universală – şi numără în rândurile sale aproximativ un miliard de credincioşi, fără ca aceştia să fie cetăţeni, în sensul clasic, ai Sfântului Scaun. Văzutî din aceasta perspectivă, relaţia cu Sfântul Scaun este, evident, neparitară.

Rep.: Consideraţi încă de actualitate afirmaţia ministrului Culturii şi Cultelor Răzvan Theodorescu: „România este, la ora actuală, cel mai important partener ortodox al Vaticanului”?
M.D.: Susţin pe deplin afirmaţia domnului ministru Răzvan Theodorescu. În fapt, între România şi Sfântul Scaun există o relaţie specială, iar terenul de întâlnire în plan internaţional între cele două părţi a fost şi este reprezentat de joncţiunea între politica externă şi ecumenism. Este demn de remarcat, din această privinţă, faptul că politica noastră externă se bucură de susţinerea pe care o oferă dialogul ecumenic şi armonia interconfesională în plan intern, care sunt fondate pe politica fermă a autorităţilor române în ceea ce priveşte respectarea şi promovarea libertăţii religioase (care este, printre altele, unul dintre elementele componente ale criteriului politic de aderare la Uniunea Europeana). Numai pe această bază s-a putut consolida dialogul politic între ţara noastră şi Scaunul Apostolic, care este atestat de densitatea şi substanţa întâlnirilor la nivel înalt, un exemplu sugestiv din această perspectivă fiind dat de faptul că domnul preşedinte Ion Iliescu a efectuat patru vizite la Vatican într-un arc de timp care cuprinde perioada 1991-2001. De asemenea, numai pe această bază a putut avea loc, în 1999, prima vizită a unui suveran pontif – Papa Ioan Paul al II-lea – într-o ţară ai cărei locuitori sunt în majoritate creştin-ortodocşi, ocazie cu care românii s-au afirmat din nou în calitate de deschizători de drumuri în procesul apropierii dintre Ortodoxie şi Catolicism. În acelaşi fel, vizita complexă pe care a efectuat-o la Roma, în luna octombrie 2002, Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – prima vizita la Sfântul Scaun în noul mileniu a unui patriarh ortodox – a fost în măsură să completeze acest cadru al dialogului politic şi ecleziastic şi să consolideze ideile ecumenismului. Ceea ce a rezultat a fost, pe scurt, un spor remarcabil de prestigiu pentru România în ţările Europei instituţionalizate.

În acelaşi timp, ideea „relaţiei speciale” pe care o avansez se completează, şi din perspectiva Sfântului Scaun, cu o susţinere constantă a aspiraţiilor euroatlantice ale României, iar această susţinere a căpătat recent o notă cu totul particulară, de natură a evidenţia o preţuire specială din partea Sfântului Părinte pentru specificitatea poporului român. Astfel, voi reaminti numai faptul că la 1 martie 2003 Papa Ioan Paul al II-lea a adăugat susţinerii tradiţionale pentru aderarea la UE un mesaj foarte sugestiv: „În timp ce aşteaptă să facă parte din structurile europene, ar fi bine ca poporul român să-şi aducă aminte că nu are doar de primit ceva, ci are şi de oferit o bogată moştenire spirituală, culturală şi istorică în beneficiul unităţii şi vitalităţii întregului continent”.

Rep.: Cum contribuie Ambasada României la Sfântul Scaun, prin activităţile desfăşurate, pentru promovarea imaginii României?
M.D.: În esenţă, tot ceea ce face Ambasada este destinat promovării intereselor naţionale şi a imaginii României. Cu prilejul vizitei la Sfântul Scaun a domnului academician Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii şi Cultelor – principalul moment al dialogului politic bilateral în cursul acestui an -, am organizat, la mănăstirea catolică de rit bizantin de la Grottaferrata (din regiunea italiană Lazio), un colocviu consacrat României, care a oferit posibilitatea de a se face cunoscute caracteristicile tradiţiilor social-politice şi cultural-religioase ale ţării noastre. În mod deosebit, luna septembrie a fost marcată de un mare eveniment organizat chiar la începutul ei, când – la 2 septembrie 2003 – s-a desfăşurat la Ateneul Român o manifestare de amploare consacrată celebrării celor 25 de ani de pontificat ai Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea. A fost un moment politic de înalt nivel, prin care Ambasada s-a străduit – şi cred că a reuşit – să promoveze interesele României şi imaginea sa reală într-un context relaţional care oferă posibilitatea unei expuneri mediatice maxime şi asigură transmiterea acestei imagini la nivel mondial.

Rep: Ce proiecte aveţi în vedere pentru viitor pe relaţia România – Sfântul Scaun?
M.D.: Mă voi opri la un singur proiect, anume organizarea în 2004 a unei mari expoziţii la Muzeele Vaticanului, dedicate eroului neamului Ştefan cel Mare, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui voievod. De altfel, şi acest proiect, care se înscrie în ansamblul manifestărilor ocazionate de sărbătorirea „anului Ştefan cel Mare”, este de natură a evidenţia rolul României de punte între Occident şi Orientul creştin. Nu este, desigur, întâmplător faptul că „ministrul” pontifical al Culturii, cardinalul Paul Poupard, a evocat recent, în cursul convorbirilor cu omologul său român, tocmai acest aspect al proiectului avut în vedere şi a ţinut să sublinieze necesitatea ca această poziţionare reală a României în interiorul lumii creştine să fie reamintită în mod constant, întrucât are legatură cu dezvoltarea echilibrată a Europei viitorului: „Voi reprezentaţi simbioza reuşită de credinţă şi cultură între latinitate şi ortodoxie” – a spus Poupard -, iar proiectul expoziţiei este o nouă posibilitate de a face cunoscută această „identitate singulară”.