Soloviev, un rus care a provocat ortodoxia să se reconcilieze cu Roma (I)

21.11.2003, Steubenville (Catholica) - La începutul acestei luni, în Ucraina a avut loc un congres pe tema „Vladimir Soloviev, Rusia şi Biserica universală”. Agenţia Zenit i-a luat un interviu pr. Ray Ryland, expert în Soloviev, profesor de teologie la Universitatea Franciscană din Steubenville, care a publicat de curând o versiune a cărţii lui Soloviev, „The Russian Church and the Papacy” (Biserica rusă şi papalitatea).

– Cine a fost Vladimir Soloviev şi de ce este remarcabil astăzi?
– Vladimir Soloviev a fost filosof rus, gânditor politic, teolog, critic literar, poet şi mistic. Mintea lui umbla departe printre filosofii occidentali şi chiar orientali – nu pentru a fi eclectic, ci pentru a extrage din multe sisteme diferite de gândire adevărul pe care îl conţineau. Hans Urs von Balthasar a plătit tribut îndemnului lui Soloviev „în tehnica integrării tuturor adevărurilor parţiale într-o singură viziune”. Von Balthasar îl clasifica pe Soloviev al doilea după Toma de Aquino, drept „cel mai mare artist al ordinii şi organizării istoriei gândirii”. Papa Ioan Paul al II-lea a atras atenţia asupra lui Soloviev în enciclica „Fides et Ratio” din 1998 situându-l în linie cu distinşi filosofi creştini. Câţiva ani mai târziu, Sfântul Părinte a declarat că opera „profetică” a lui Soloviev îl făcea unul dintre cei mai mari „mărturisitori ai credinţei şi iluştrii gânditori creştini” ai erei noastre.

Recent a avut loc un simpozion internaţional al oamenilor de ştiinţă din Est şi din Vest, desfăşurat în Ucraina, în care s-a discutat despre cartea lui Soloviev, „Rusia şi Biserica Universală”. Soloviev, vorbind despre Biserica Romano-Catolică s-a referit întotdeauna la ea ca la „Biserica universală”. Prima jumătate a acestei cărţi, care tratează în mod specific despre relaţia Bisericii ruse cu Biserica Romano-Catolică, a fost editată cu titlul „Biserica rusă şi papalitatea”. Cariera distinsă a lui Soloviev ca profesor universitar s-a încheiat imediat când l-a rugat în mod public pe ţar să-l ierte pe un pretins asasin. În timpul carierei sale academice, şi după aceea, Soloviev a publicat multe lucrări de logică, metafizică, filosofie, teologie şi teosofie, o integrare a teologiei şi filosofiei.

De-a lungul vieţii sale adulte a trăit în simplitate franciscană. Era aproape întotdeauna fără resurse financiare deoarece de obicei îşi golea portofelul pentru oricine cerea ajutor. Când nu avea bani, dacă un nevoiaş s-ar fi apropiat de el, i-ar fi dat omului haina sa. Moartea sa prematură a fost cauzată aparent de excesul său în muncă şi de efectele pe care le-a avut asupra sănătăţii sale viaţa sa de dăruire riguroasă de sine. În timpul ultimelor două decade din viaţa sa, Soloviev a devenit profund interesat de unitatea creştinilor. În 1886 i-a prezentat unui Arhiepiscop croat catolic propunerea sa de a readuce Biserica Ortodoxă Rusă la comuniunea cu Roma. Arhiepiscopul i-a aranjat o audienţă la Papa Leon al XIII-lea în primăvara din 1888. La acea audienţă, Papa i-a dat lui Soloviev binecuvântarea papală pentru eforturile sale de reconciliere a Bisericii ruse cu comuniunea catolică.

În 1896, Soloviev a făcut o profesiune de credinţă în faţa unui preot greco-catolic, şi a fost primit în comuniunea catolică. El nu a privit aceasta ca pe o abandonare a legăturilor sale cu Biserica rusă, ci mai degrabă ca pe o împlinire a lor. Există o relatare nesemnificativă conform căreia ar fi primit ultimele sacramente de la un preot ortodox rus, ceea ce ar fi permis dacă nu ar fi fost disponibil un preot catolic. Dar la sfârşitul vieţii sale Soloviev l-a recunoscut pe Papă ca „supremă judecată în materie de religie”.

– Cum a înţeles Soloviev, ca creştin ortodox, învăţătura despre infailibilitatea Papei ca dar ce se perpetuează de la Cristos Bisericii sale?
– Soloviev a respins încercările apologeţilor ruşi şi ale tuturor apologeţilor ne-catolici de a echivala puterea cheilor date lui Petru cu puterea de a lega şi de a condamna dată tuturor apostolilor. Ultima putere, a subliniat el, priveşte doar cazuri individuale – probleme personale de conştiinţă. Dimpotrivă, puterea cheilor conferită lui Petru se referă la întreaga Biserică. El insistă că Cristos a concentrat autoritatea supremă şi infailibilitatea în Sf. Petru şi succesorii săi pentru a garanta unitatea Bisericii în adevăr. El întreabă retoric: Dacă Biserica rusă poate proclama adevărul separat de Petru şi succesorii săi, cum se poate explica „tăcerea remarcabilă a episcopatului răsăritean” până a început schisma? Soloviev nu ezită să utilizeze cuvântul „schismă” pentru a desemna separarea Bisericii ruse de Roma.