Muzica nu trebuie să domine liturgia, ci să o servească

08.12.2003, Barcelona (Catholica) - Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la Motu Propio „Tra le sollecitudini”, a Sfântului Pius al X-lea, agenţia spaniolă `Veritas` i-a luat un interviu liturgistului Pedro Farnés Scherer, director al Institutului de Teologie Spirituală din Barcelona şi profesor de liturgie la Facultatea `San Dámaso` din Madrid.

– Celebrăm o sută de ani de la Motu propio „Tra le sollecitudini”, despre muzica sacră. Cum a influenţat acest document al Sfântului Pius al X-lea celebrările actuale?
– Principiile stabilite de Papa în 1903 continuă să fie actuale şi au aplicaţii diferite, mai ales pentru că le-a asumat din nou Conciliul Vatican II. Principiul fundamental este acela că muzica nu trebuie să domine liturgia, ci să o servească. În acest sens, înainte de Pius al X-lea se celebrau multe Liturghii cu orchestră, unele foarte celebre, care se transformau adesea într-un concert în timpul căruia avea loc Euharistia.

Sfântul Pius a oferit cântul gregorian ca model de muzică liturgică deoarece acesta servea liturgiei fără a o domina. După Conciliul Vatican II, o dată cu introducerea limbii poporului în celebrare, muzica s-a schimbat şi s-au căutat alte melodii diferite de cântul gregorian. Totuşi, principiul conform căruia cântul trebuie să servească liturgia este încă în vigoare.

– În momentul de faţă se respectă acest principiu?
– Şi astăzi, ca şi acum o sută de ani, există abuzuri de muzică ce domină celebrarea şi invită prea puţin la rugăciune. În unele Liturghii cântate, cu bătăi din palme şi dansuri, este greu ca muzica să ajute la rugăciune. Acest lucru nu înseamnă că a dansa este rău: persoanele trebuie să se exprime, dar şi să se roage. Trebuie să se ţină cont totodată de momentul celebrării pentru a alege muzica. De exemplu, un cântec foarte ritmat poate fi adecvat la începutul unei Liturghii, dar nu în momentul Împărtăşaniei.

– Aceste excese au fost studiate de Vatican, în ultimele luni?
– S-a aflat că Biserica pregăteşte un document care va trata diferite chestiuni liturgice şi va avertiza asupra anumitor abuzuri. Circulă zvonuri că nu va fi publicat aşa cum a fost redactat, ci cu numeroase corecturi. În ce priveşte ceea ce s-a spus legat de interzicerea fetelor ca ministranţi sau de excluderea chitarelor din Liturghii, nu cred că este exact. Câteva dintre aceste lucruri pot fi menţionate. În sine, nu sunt rele.

– Au apărut zvonuri care, în faţa abuzurilor, apără reîntoarcerea la Liturghia Tridentină. Ce părere aveţi?
– Liturghia Sfântului Pius al V-lea a fost un mare pas înainte în timpul său. De fapt, Misalul actual se bazează pe aceleaşi principii ca şi Misalul Tridentin. Astăzi a fost reformat pentru a da o viziune, nu contrară ci mai deplină, şi cuprinde progresele care au fost descoperite, şi se cunoaşte mai uşor decât în sec. al XVI-lea Liturghia pe care Biserica a primit-o de la Isus.

– Unele mişcări şi comunităţi, precum `Camino Neocatecumental`, posedă câteva particularităţi liturgice. Credeţi că ne aflăm în faţa unor noi rituri sau a unei forme proprii celebrării ritului roman?
– În principiu sunt modalităţi specifice de celebrare a aceluiaşi rit roman. Aceste particularităţi au existat mereu: în comunităţile carmelite, cisterciene… E ca şi cum ai ţine o comoară (Euharistia) în vase diverse (diversele rituri). Am putea cita cazul ritului hispanic, care s-a celebrat în întreaga peninsulă iberică şi care, din circumstanţe istorice, s-a retras în Toledo; un rit care se poate celebra astăzi cu permisiunea episcopului în toate Diecezele Spaniei. Dar diferenţele comunităţilor din Camino Neocatecumental sau riturile carmelitelor sau ale cistercienilor, sau ale Bisericii din Milano, nu sunt decât mici variante ale aceluiaşi rit roman.

– Abuzurile care trebuie corectate s-au produs deoarece unele chestiuni au rămas destul de deschise la interpretări, în Conciliul Vatican II? A fost o reformă precipitată?
– Nu, nu a fost o reformă precipitată, dar unii nu şi-au însuşi-o în mod corect. S-ar putea aprofunda mai mult, dar reforma liturgică s-a încheiat, deşi mereu se poate merge înainte.

– Ce factori au făcut necesară reforma liturgică a Conciliului Vatican II?
– Aşa cum semnalează Constituţia Conciliului, reînnoirea liturgică expusă de Conciliului Vatican II era necesară deoarece se introduseseră elemente în liturgie care nu corespundeau esenţei sale. De exemplu, se proclama Cuvântul lui Dumnezeu într-o limbă care devenise de neînţeles pentru popor, ceea ce necesita un remediu.

– Dintre toate schimbările care s-au realizat în liturgie după Conciliu, care credeţi că este cea mai importantă?
– În primul rând, că prin noua distribuire a lecturilor de-a lungul anului liturgic s-a ajuns să se proclame aproape întreaga Biblie. Apoi, că se citesc lecturile în limba poporului; iar în al treilea rând, că altarul este situat cu faţa la popor pentru ca credincioşii să poată vedea trupul şi sângele lui Cristos.