Catolicismul a influenţat viaţa şi opera lui Tolkien

18.12.2003, Murcia (Catholica) - Joi a fost lansată ultima parte din trilogia lui J.R.R. Tolkien, `Stăpânul inelelor`, această ultimă parte fiind intitulată `Întoarcerea regelui`. Cu această ocazie, Eduardo Segura, profesor la Universitatea Catolică San Antonio de Murcia, doctor în filologie engleză şi consultant la New Line Cinema pentru realizarea adaptării cinematografice, a acordat un interviu agenţiei Veritas legat de relaţia dintre opera lui Tolkien şi creştinism.

– După lansarea celei de-a treia părţi a trilogiei cinematografice `Stăpânul inelelor`, care credeţi că este cheia succesului acestei poveşti, ceea ce seduce publicul atât de variat?
– Trebuie să spun, înainte de toate, că această operă captivează generaţii de cititori încă de la publicarea ei în 1954-55. Este evident faptul că atenţia cinematografiei a provocat un nou impuls în descoperirea operei lui Tolkien; dar nu este ceva nou. Cred că este important de clarificat acest aspect.

Referitor la cheile de succes ale acestei opere literare, m-aş concentra asupra uneia dintre ele: redescoperirea valorii creatoare a imaginaţiei dincolo de pura imitaţie, capacitatea de a recupera valori şi aspiraţii care sălăşluiesc în adâncul inteligenţei şi al inimii multor fiinţe umane şi, în sfârşit, mângâierea pe care o provoacă aflarea unei poveşti impresionante, scrisă în mod magistral, şi care tratează teme atemporale precum moartea, dorinţa de a exista dincolo de limitele timpului, loialitatea faţă de cuvântul dat, lupta morală din inima fiecărei fiinţe umane, necesitatea angajării, dragostea faţă de natură nu este un simplu ecologism de etichetă -, milostivirea şi compasiunea.

– Mulţi au vrut să vadă trăsături ale gândirii creştine în Tolkien, mai ales în lumea Ţării de Mijloc. Sunt şi unii care cred că `Stăpânul inelelor` este o apologie a creştinismului. A vrut Tolkien un asemenea lucru? Ce credeţi?
– Este o întrebare potrivită. Neg cu fermitate faptul că Tolkien a dorit să facă o alegorie, un fel de `explicaţie reflexiva` a lumii, sau a propriei viziuni despre cosmos. Una dintre marile atracţii el lumii literare a lui Tolkien – nu doar conţinutul din `Stăpânul inelelor` – este autonomia sa faţă de elementele `teologice` creştine. Noţiunea sa de `providenţa`, şi deci rolul harului în acţiunea omului, sunt mai aproape de păgânismul lui `Beowulf` decât de ciclul arturic, de exemplu. Pe de altă parte, şi asta este o diferenţă esenţială, lumea lui Tolkien nu a avut nici revelaţie nici întrupare.

Totuşi, există elemente uşor de recunoscut drept `creştine`. Dar sunt astfel deoarece sufletul autorului era profund format – şi intelectual – de catolicism. Pana sa a vorbit din plinătatea inimii lui, am putea spune. Şi îndrăznesc să afirm că raţiunea multiplelor sale accepţiuni constă în absenţa apologeticii sau a `propagandei`. Cunosc experienţe personale minunate despre modul în care Tolkien a sedus persoane de credinţe şi origini foarte diferite.

– Există elemente ale operei care trimit la o gândire creştină. Sunteţi de acord? Ce detalii aţi semnala?
– Percepţia şi plasmarea frumuseţii ca ceva nostalgic; sentimentul în faţa timpului ca ceva ce trece în mod inexorabil, şi modul în care acesta imprimă în conştiinţa creştinului o convingere fermă a faptului că viaţa trece, cum spunea Jorge Manrique, şi că trebuie să fim responsabili în mod conştient de modul în care o trăim; speranţa în faţa duşmanilor dinlăuntru şi din exterior; loialitatea inclusiv atunci când trădarea şi îndoiala sporesc în ochii prietenului; simţul datoriei; prietenia; milostivirea şi compasiunea ca motoare ale istoriei; speranţa într-o viaţă dincolo de aceasta, într-o răsplată şi o pedeapsă bazate pe dreptate, şi care se împlinesc deja în această viaţă…