Episcopatul german se bazează pe credincioşi pentru ZMT
15.01.2004, Berlin (Catholica) - Episcopatul german a adresat un apel catolicilor să se pregătească spiritual şi material pentru ca Ziua Mondială a Tineretului din 2005 să fie o „mare celebrare a credinţei”. Apelul a apărut în scrisoarea pastorală aprobată de Consiliul Permanent al Conferinţei Episcopale şi citită sâmbăta trecută la toate Liturghiile din Germania.
Invitaţi de Papa Ioan Paul al II-lea, sute de mii de tineri se vor întâlni în Germania pentru a reflecta la tema „Am venit să-l adorăm”, după cum au spus magii în Evanghelia după Marcu. Ziua Mondială a Tineretului din 2005 se va concentra asupra „vocaţiei oamenilor de a-l căuta, găsi şi a-i aduce cult lui Cristos”. Evenimentele din cadrul ZMT, ce va avea loc între 11 şi 21 august 2005, vor culmina în Koln, cu veghea cu Papa planificată pentru 20 august. Liturghia de închidere va avea loc în ziua următoare.
Pregătirea pentru ZMT „trebuie să fie un punct de pornire spiritual pentru Biserica noastră”, spun Episcopii germani în mesajul lor. „Trebuie să recunoaştem semnele timpurilor noastre şi responsabilitatea noastră de a ne înnoi în credinţă şi de a fi Biserică misionară, o sarcină în care pregătirea pentru ZMT vine ca o şansă şi o obligaţie extraordinară.”
