O Liturghie cu TâLC
20.01.2004, Cluj-Napoca (Catholica) - Acum o săptămână, tinerii greco-catolici din Cluj au avut ocazia de a marca ceea ce se doreşte a deveni în timp o tradiţie: celebrarea unei Liturghii pentru tinerii greco-catolici, indiferent din ce asociaţie fac parte. Prima Liturghie de acest fel a fost celebrată marţi, 13 ianuarie, de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, avându-l alături pe pr. Cristian Goia, consilier pe probleme de tineret.
Peste o sută de tineri au participat la Liturghie răspunzând astfel iniţiativei lansate de TâLC. Aceste iniţiale vin de la „Tineri Laici Catolici”, un grup de iniţiativă format din reprezentanţii asociaţiilor, fundaţiilor şi grupurilor parohiale de tineri clujeni. Acest grup şi-a propus să fie partenerul de dialog pe probleme de tineret pentru Eparhia de Cluj-Gherla precum şi un sprijin real al pr. Goia în coordonarea tineretului greco-catolic. În predica sa, PS Florentin le-a reamintit tinerilor că Biserica nu poate fi privită limitat, ca pe o „asociaţie de binefacere”, o „instituţie ştiinţifică de explicare a cunoştinţelor despre Dumnezeu”, o „instituţie medicală care oferă reţete de mântuire”, sau ca un „partid politic”. „Biserica este o realitate dinamică, o realitate care trebuie privită ca un organism viu, în dezvoltare… Biserica este defapt comuniunea acelora care doresc să se ajute în parcurgerea aceluiaşi drum spre mântuirea sufletului”, a afirmat Episcopul.
Tinerii au ascultat apoi un fragment din documentul papal „Eclessia in Europa” care se referă la tineri, adresându-se celor care lucrează cu ei: „promovaţi ocaziile de întâlnire cu tinerii, aşa încât să se favorizeze un climat de ascultare reciprocă şi rugăciune. Să nu vă fie teamă să fiţi exigenţi cu ei în ce priveşte creşterea lor spirituală. Trebuie să le indicăm tuturor calea sfinţeniei, îndemnându-i să facă alegeri care îi angajează în urmarea lui Cristos, fiind întăriţi în această alegere de o intensă viaţă sacramentală. Astfel vor putea rezista tentaţiilor unei culturi care adesea ne propune doar valori efemere sau chiar contrare evangheliei şi vor putea deveni ei înşişi capabili să arate o mentalitate creştină în toate sectoarele vieţii inclusiv în cele de divertisment şi distracţie.”
După Liturghie, într-un cadru mai restrâns, tinerii din TâLC împreună cu pr. Cristian Goia au prezentat PS Florentin Crihălmeanu o listă de probleme identificate de ei, precum şi o listă de soluţii propuse. Episcopul le-a mulţumit tinerilor pentru iniţiativă şi le-a promis că va studia problemele modalităţile sugerate pentru soluţionarea acestora. La 17 februarie, tot în capela Institutului Teologic Greco-Catolic, va fi celebrată cea de-a doua Liturghie pentru tineri.
