Prima sfântă Liturghie la Mănăstirea „Don Orione” din Iaşi
20.01.2004, Iaşi (Catholica) - Duminică, 18 ianuarie, în capela Mănăstirii „Don Orione” din Iaşi, închinată Maicii Bunului Sfat, s-a celebrat prima sfântă Liturghie publică. Începând de la această dată se va celebra o sfântă Liturghie duminicală la ora 9 pentru credincioşii din zonă şi nu numai, urmând ca în ziua de 20 martie să fie sfinţit întregul complex. Scopul principal al acestei mănăstiri este formarea seminariştilor la viaţa de călugărie şi preoţie. În acelaşi timp oferă posibilitatea de reculegeri, exerciţii spirituale şi alte momente de formare spirituală (precum „lectio divina”, adoraţie etc.) tuturor celor interesaţi.
Tot în cadrul mănăstirii există spaţii, interioare şi exterioare, special amenajate, dedicate oratoriului. Începând cu 25 ianuarie 2004 aici se vor desfăşura pentru toate vârstele diferite activităţi: jocuri, momente de formare umană, spirituală etc. În apropiere mai există două mici clădiri în cadrul cărora, într-un viitor apropiat, se vor desfăşura activităţi pentru orfani şi alcoolici. Cei ce se ocupă de aceste activităţi aparţin Congregaţiei Micii Opere a Divinei Providenţei înfiinţată în Italia de părintele Luigi Orione, care va fi canonizat anul acesta de către Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea.
Congregaţia este răspândită în toată lumea, fiind prezentă în România încă din 1991 cu mai multe centre. Carisma ei este aceea de a duce pe cei mici, pe cei săraci şi întregul popor spre Biserică, spre papa, pentru „instaurare omnia in Christo”, prin cele mai diferite acţiuni caritative, cum ar fi: case pentru persoane cu handicap, şcoli, misiuni, tineri cu probleme deosebite, orfani, aziluri pentru bătrâni, parohii. Ştirea a fost publicată pe situl Diecezei de Iaşi, Ercis.ro.
