Premiul Kirche in Not pentru apărătorii libertăţii religioase
21.01.2004, Lisabona (Catholica) - Secţiunea portugheză a Operei de Drept Pontifical Kirche in Not (KIN) a instituit Premiul Internaţional „Ioan Paul al II-lea” pentru a recunoaşte meritele persoanelor şi ale instituţiilor care lucrează pentru promovarea dreptăţii şi a păcii şi pentru apărarea victimelor persecuţiei religioase din lume. Premiul se va acorda anula, şi este în valoare de 50 de mii de dolari.
Prin această distincţie iniţiatorii doresc să contribuie la promovarea noii evanghelizări, a dreptăţii, păcii şi respectului drepturilor umane. Din această perspectivă, instituirea Premiului „Ioan Paul al II-lea” se încadrează într-o strategie mai amplă a KIN, cu scopul de a promova pacea şi reconcilierea în lume, sprijinindu-i pe cei ce suferă ca victime ale nedreptăţii şi persecuţiei.
În 1947, Pr. Werenfried van Straaten (1913-2003), preot premonstratens olandez, a fondat KIN pentru a sprijini Biserica acolo unde aceasta era în dificultate din pricina lipsei libertăţii religioase sau a mijloacelor economice. Actualmente, organizaţia are filiale în 17 ţări unde este sprijinită de binefăcători. În 2002, KIN a distribuit peste 57 milioane de euro pentru proiecte pastorale în 127 de ţări.
