Cardinalul Kasper va vizita Moscova
23.01.2004, Vatican (Catholica) - Biroul de Presă al Sfântului Scaun a anunţat ieri că o delegaţie din Vatican va vizita în 16-20 februarie Moscova pentru a se întâlni cu Episcopii catolici şi cu Patriarhul ortodox Alexei al II-lea. După cum arată o notă semnată de Joaquín Navarro-Valls, Card. Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, va călători în Rusia, răspunzând astfel „invitaţiei Conferinţei Episcopilor Catolici din Federaţia Rusă”.
Cardinalul Kasper se va întâlni cu Episcopii catolici prezenţi în Federaţia Rusă şi cu comunitatea catolică din Moscova. „Pe parcursul acestei vizite – se specifică în notă -, îndemnat şi de sentimente de stimă faţă de Biserica Ortodoxă Rusă, Cardinalul Walter Kasper va fi primit în audienţă de Preafericitul Alexei al II-lea, Patriarh de Moscova şi al întregii Rusii”.
Tot cu această ocazie, Cardinalul se va întâlni şi cu Mitropolitul de Smolensk şi Kaliningrad, Kirill, Preşedintele Departamentului pentru relaţiile ecleziastice externe ale Patriarhiei de Moscova, în legătură cu dialogul ecumenic dintre cele două Biserici. Nota purtătorului de cuvânt al Vaticanului explică faptul că prelatul german va fi însoţit de Episcopul Brian Farrell, L.C., secretar al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, şi de către pr. Jozef M. Maj, oficial din cadrul secţiunii orientale a aceluiaşi dicaster.
