Mass-media, un risc şi o bogăţie
26.01.2004, Vatican (Catholica) - În sărbătoarea Sf. Francisc de Sales, patronul jurnaliştilor, conform tradiţiei, Sfântul Părinte a dat publicităţii mesajul pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Mesajul din acest an este intitulat: „Mass-media, un risc şi o bogăţie”. Radio Vatican i-a luat un interviu Arhiepiscopului John Foley, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, legat de responsabilitatea pe care o au părinţii în a-i educa pe copiii lor în utilizarea mijloacelor de comunicare socială.
– Cred că părinţii trebuie să aleagă bine programele disponibile, şi trebuie să fim consumatori inteligenţi ai mijloacelor de comunicare socială, nu persoane pasive care privesc fără a judeca lucrurile care ajung în casele noastre.
– După părerea dumneavoastră, până la ce punct familiile percep, sunt conştiente de potenţialul pozitiv şi negativ al mass-media?
– Cred că familiile nu sunt prea pregătite, şi cred că televiziunea de stat care este o televiziune publică, plătită de telespectatorii înşişi, ar trebui să aibă o responsabilitate deosebită în a oferi un program cultural şi educativ de un anumit nivel pentru a spori cultura şi a sprijini virtuţile civile şi cele morale.
– Credeţi că violenţa pe care o vedem astăzi în familii se datorează şi mijloacelor de comunicare socială?
– Violenţa nu vine din televiziune, dar televiziunea ar putea fi o altă tentaţie la violenţă; atunci când persoanele văd la televizor violenţă în mod continuu, cred că sensibilitatea lor faţă de aceste lucruri poate slăbi şi deci va fi, din păcate, o mai mare deschidere spre modelele violente!
– Papa i-a invitat de mai multe ori pe părinţi să nu lase educaţia copiilor lor pe seama aşa-zisei ‘babysitter electronica`, televiziunea…
– Trebuie să fim foarte atenţi, aşa cum suntem în alegerea unei babysitter, care se doreşte a fi o persoană cultă, responsabilă. Atunci, dacă utilizăm televiziune pe post de babysitter, trebuie să ştim că aceasta contribuie la formarea unor atitudini în copii şi deci trebuie să alegem programe sănătoase, educative, interesante şi formative.
