Timbru pentru copiii africani bolnavi de SIDA
30.01.2004, Vatican (Catholica) - Cu ocazia Postului Mare, Poşta din Vatican va emite un timbru, iar banii rezultaţi din vânzarea acestuia vor fi oferiţi în beneficiul copiilor bolnavi de SIDA, după cum a anunţat ieri Mons. Paul Josef Cordes, Preşedintele Consiliului Pontifical Cor Unum, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru Postul Mare.
Timbrul va fi emis în luna mai şi va avea o valoare de 0,45 euro, iar dacă va fi vândut întregul stoc de timbre, suma adunată va fi de 500.000 euro. Banii adunaţi îi vor înmânaţi Sfântului Părinte pentru realizarea unui proiect de ajutorare a copiilor orfani loviţi de SIDA din Kenya, la iniţiativa unui preot iezuit, pr. Angelo D’Agostino.
Pr. D’Agostino a fost şi el prezent la conferinţa de presă de ieri şi a arătat că în Kenya 400 de persoane mor zilnic de SIDA. Preotul afirma ieri că doreşte să trezească conştiinţele responsabililor marilor companii farmaceutice pentru ca acestea să accepte să pună terapiile împotriva bolii sida la dispoziţia populaţiei africane. În momentul de faţă, aşa cum arăta preotul iezuit, preţurile sunt foarte ridicate, iar cu ajutorul medicamentelor, ar putea fi salvate uşor 25 de milioane de persoane în Africa sub-sahariană.
Pr. Angelo D’Agostino, care este şi medic, a lansat un apel în favoarea orfanilor ai căror părinţi au murit de SIDA: aceşti orfani au devenit copii ai străzii, lipsiţi de ocrotire şi de mijloace de subzistenţă. După cum a arătat preotul iezuit, aceşti copii au ajuns la circa 30 de milioane în Africa. În Italia a fost deschis şi un cont curent poştal pentru centrul va fi construit în Kenya, „Nyumbani.The Children of God Relief Institute” din Nairobi.
