Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi la Seminarul din Oradea
31.01.2004, Oradea (Catholica) - În ziua de 30 ianuarie, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea şi-a sărbătorit patronii spirituali, aflăm dintr-o relatare semnată de Flavius Jurcă, responsabil cu revista seminarului. Momentul central al zilei a fost Sfânta Liturghie celebrată de pr. Cristian Sabău, rectorul Seminarului.
La Sfânta Liturghie au concelebrat un grup de preoţi, formatori şi invitaţi, în prezenţa diferitor oaspeţi, părinţi, prieteni, binefăcători, studenţi ai Facultăţii de Teologie şi foşti absolvenţi ai vechii Academii Teologice din Oradea. Agapa care a urmat a evidenţiat comuniunea frăţească a comunităţii Seminarului şi legătura cu predecesorii acestuia. O serie de mărturii, oferite de mai mulţi preoţi, decani de vârstă şi de slujire a ministerului lui Cristos, au comemorat existenţa Seminarului în deceniile de dinaintea prigoanei comuniste.
„Programul dedicat acestui eveniment a evidenţiat caracterul festiv şi conotaţile spirituale deosebite ale sărbătoririi patronilor şi protectorilor acestei comunităţi. Exemplul dat prin credinţa lor vie şi lucrătoare prin iubire, prin formarea teologică şi spirituală în lumina Spiritului Sfânt şi urmarea lui Cristos, constituie o linie directoare şi axiologică pentru toţi cei care se pregătesc să-I slujească lui Dumnezeu şi oamenilor în Sacramentul Preoţiei”, se spune în încheierea relatării.
