Papa convoacă Sinodul Episcopilor pentru 2005
13.02.2004, Vatican (Catholica) - Biroul de presă al Vaticanului a anunţat ieri convocarea de către Papa Ioan Paul al II-lea a Sinodului Episcopilor, în perioada 2-29 octombrie 2005. Tema celei de-a XI-a Adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor va fi „Euharistia: sursă şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii”.
Papa a dedicat ultima sa enciclică, „Ecclesia de Eucharistia”, Preasfântului Sacrament. În nr. 10 al acestui document, Sfântul Părinte explică faptul că documentul a fost necesar deoarece deşi „reforma liturgică începută de către Conciliul Vatican II a contribuit în mare măsură la o participare din partea credincioşilor mai conştientă, mai activă şi mai rodnică la Sfânta Jertfă de pe Altar”, din păcate „alături de aceste lumini există şi umbre”. „Într-adevăr, sunt locuri unde se observă o părăsire aproape completă a cultului adoraţiei euharistice”, scria Papa. „La aceasta se adaugă, într-o parte sau alta a Bisericii, abuzuri care contribuie la întunecarea dreptei credinţe şi a învăţăturii catolice privind acest admirabil sacrament.”
Suveranul Pontif alege subiectele pentru Adunările Sinodului după ce se consultă cu Patriarhii, Conferinţele Episcopale, oficiali ai Curiei Romane, şi cu Uniunea Superiorilor Generali. Arhiepiscopul Nikola Eterovic, noul secretar-general al Sinodului Episcopilor, este responsabil pentru pregătirea Adunării din 2005. Aceste adunări ale Sinodului Episcopilor, care are caracter consultativ, au fost introduse de către Papa Paul al VI-lea.
Ultima adunare generală a Sinodului a avut loc între 26 septembrie şi 25 octombrie 2001, şi a dezbătut figura Episcopului. Acest eveniment a încheiat de fapt seria de adunări sinodale asupra diverselor vocaţii şi stări de viaţă din Biserică, la lumina Conciliului Vatican II. Astfel, în 1987 a avut loc un Sinod asupra laicilor, în 1991 despre formarea preoţilor, iar cel din 1995 a fost dedicat vieţii consacrate. A mai existat un Sinod în 1983, care a analizat Sacramentul Spovezii. Primul Sinod convocat de Papa Ioan Paul al II-lea, în 1980, s-a concentrat pe tema familiei.
