Papa îi încurajează pe slovaci
16.02.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea i-a încurajat pe slovaci să contribuie cu valorile lor umane şi spirituale la construirea unui continent unit, prin conservarea intactă a credinţei lor. Papa a adresat apelul sâmbătă, când a primit în audienţă 2000 de pelerini slovaci, conduşi de Cardinalii Jan Chryzostom Korec şi Jozef Tomko, şi însoţiţi de preşedintele ţării, Rudolf Schuster.
Ei s-au aflat la Roma cu ocazia sărbătorii Ss Ciril şi Metodiu, patroni ai Slovaciei şi co-patroni ai Europei. În acelaşi timp ei au dorit să întoarcă vizita pe care Sfântul Părinte a făcut-o în ţara lor acum cinci luni, la a 10-a aniversare de la proclamarea republicii şi de la instituirea Conferinţei Episcopale Slovace. Papa Ioan Paul a mai călătorit în Slovacia în 1990 şi 1995. La scurt timp după vizita Papei în Slovacia, Cardinalul Korec, Episcop de Nitra, a declarat că, mulţumită încurajărilor date de Papă, pentru credincioşii din Slovacia – care au suferit una din cele mai crude persecuţii împotriva Bisericii în timpul comunismului – a început o perioadă de reînnoire.
La 1 mai, Slovacia va intra în Uniunea Europeană împreună cu Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Letonia, Estonia, Slovenia, Cipru şi Malta. Comentând faptul că Slovacia şi Europa sunt îmbogăţite de numeroase culturi, Sfântul Părinte le-a spus celor prezenţi: „Ar fi condamnabil să se uite faptul că creştinismul a contribuit într-un mod decisiv la formarea continentului. Vă invit să vă păziţi credinţa întreagă şi să o hrăniţi prin rugăciune, cateheză corespunzăroare şi formare continuă.”
Conform anuarulul Bisericii Catolice, aproape trei sferturi din cei cinci milioane de locuitori ai Slovaciei sunt catolici.
