Episcopul auxiliar de Iaşi la Lourdes
17.02.2004, Iaşi (Catholica) - În perioada 9-11 februarie s-a celebrat la Lourdes cea de a XII-a Zi Mondială a Bolnavului, care a avut ca temă reînnoirea pastoraţiei sănătăţii în lume, în special în Europa, prin celebrarea celei de-a 150 aniversări a proclamării dogmei Neprihănitei Zămisliri, aşa cum a precizat Cardinalul Javier Lozano Barragan, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii. Din partea Conferinţei Episcopale din România a participat PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, responsabil cu pastoraţia sanitară în cadrul conferinţei.
Pe situl Diecezei de Iaşi, PS Aurel evocă pe larg participarea sa la evenimentul de la Lourdes, descriind cele trei mari momente: 9 februarie – întâlnirea reprezentanţilor Conferinţelor Episcopale Europene, unde s-au dezbătut iniţiativele pastorale cu privire la persoanele angajate în sectorul sanitar, situaţia bolilor emergente în fiecare ţară, mijloacele de expresie ale Bisericii Catolice cu privire la probleme de etică medicală şi ajutorul spiritual care este acordat bolnavilor; 10 februarie – zi de reflecţii teologice cu intervenţia Cardinalului Barragan şi cu cele două conferinţe-meditaţii în legătură cu fenomenul miraculos al vindecărilor de la Lourdes şi legătura lor cu Neprihănita Zămislire; 11 februarie – când a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii în Bazilica „Sfântul Pius al X-lea”, la finalul căreia, prin intermediul televiziunii, a intervenit direct Sfântul Părinte, care i-a salutat într-un mod special bolnavii prezenţi la Lourdes şi pe toţi pelerinii.
Această Liturghie din 11 februarie a fost concelebrată de 700 de preoţi, alături de 22 de Episcopi, prezidată fiind de trimisului special al Sfântului Părinte, Cardinalul Lozano Barragan. Anul viitor celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului va avea loc pe un alt continent, aşa cum este practica fixată de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Sanitară: pe continentul african, în Camerun.
