Papa se adresează oamenilor de afaceri
05.03.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a trimis astăzi un mesaj Cardinalului Renato R. Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, pentru o conferinţă care are loc astăzi şi mâine pe tema „Oamenii de afacere: responsabilitatea socială şi globalizarea”.
„Această conferinţă,” scrie Sfântul Părinte, „are loc într-o perioadă în care sectorul financiar şi comercial devine tot mai conştient de nevoia unor practici etice care să asigure că afacerile rămân sensibile la dimensiunea umană şi socială.” Papa mai subliniază faptul că „între problemele etice importante cu care se confruntă în prezent comunitatea oamenilor de afaceri sunt cele asociate cu impactul marketing-ului global şi reclamei asupra culturilor şi valorilor diferitelor ţări şi popoare. O globalizare efectuată în respect pentru valorile diferitelor naţiuni şi grupări etnice poate contribui în mod semnificativ la unitatea familiei umane şi va conduce la forme de cooperare care nu sunt doar economice ci şi sociale şi culturale. Globalizarea trebuie să devină ceva mai mult decât un alt nume pentru relativizarea absolută a valorilor şi omogenizarea stilurilor de viaţă şi a culturilor.”
Conform unui comunicat dat publicităţii ieri, printre temele de discuţie s-au aflat corupţia în afaceri şi politică, scopurile etice şi sociale ale profiturilor, impactul social al politicilor de marketing şi de reclamă, şi responsabilitatea socială în investiţiile directe în ţările în curs de dezvoltare. Şaptezeci de oameni de afaceri, experţi şi profesori universitari din 27 de ţări din toate continentele au venit la această conferinţă. Ea are loc, aflăm din comunicat, „chiar înainte de publicarea anunţatului şi mult-aşteptatului compendium pregătit de Conciliu despre principiile de bază ale doctrinei sociale a Bisericii”.
