Augustinienii Asumpţionişti – 80 de ani de prezenţă în România
08.03.2004, Blaj (Catholica) - Congregaţia călugărilor augustinieni asumpţionişti a împlinit de curând 80 de ani de activitate în ţara noastră. Fondată în 1850, în Franţa, de către P. Emanuel d`Alzon, în 1923 Congregaţia trimite în România, la cererea Episcopilor greco-catolici, doi preoţi profesori: Iosif Evrard şi Adhemar Mercks, care se stabilesc la Blaj, la Institutul Teologic. În 1925 îmbrăţişează ritul Bisericii Unite şi pun temelia unei biserici, „Casa Domnului”, care va deveni curând un focar de viaţă spirituală. La Beiuş li se încredinţează conducerea internatului „Pavelian”; la Lugoj se ocupă de educarea tineretului; la Bucureşti deschid un cămin pentru studenţi şi o capelă publică. În mai 1938 este sfinţită capela de la Cărbunari-Blaj, loc de pelerinaj în Arhidieceza Blajului, construită tot de către părinţii augustinieni asumpţionişti.
Despre activitatea lor în România, cât şi portrete ale tuturor părinţilor augustinieni asumpţionişti care au activat în ţara noastră aflăm din lucrarea „Vie împărăţia Ta” (Editura Buna Vestire, Blaj, 2004), a părintelui Bernard Ştef (fost superior provincial al congregaţiei), în colaborare cu fratele Ionel Antoci. Însoţită de un bogat material fotografic, cu un cuvânt înainte al IPSS Mitropolit Lucian, lucrarea se constituie într-un binevenit omagiu al rodnicei şi pline de zel activităţi pe tărâm religios, umanitar şi şcolar a călugărilor augustinieni asumpţionişti. Cartea a fost lansată joi, 4 martie, în aula Institutului Teologic blăjean, prezentată fiind de pr. conf. univ. dr. Ioan Mitrofan, prof. univ. dr. Ion Buzaşi şi autorii.
În aceeaşi zi a fost lansată şi cartea de evocări a părintelui profesor Ştefan Manciulea, „Aici e pământul sfânt al Blajului”. Preotul profesor Ştefan Manciulea (1894-1985) este unul din marii dascăli ai Blajului. Doctor în geografie din 1936, cu lucrarea „Graniţa de Vest”, premiată de Academia Română, colaborator al institutului de Istorie naţională din Cluj, membru al Societăţii de Geografie din România, director al Bibliotecii centrale din Blaj, conferenţiar la Facultatea de ştiinţe din Cluj, Ştefan Manciulea a fost nu numai un dascăl desăvârşit, ci şi un cercetător pasionat. Anul 1948 îi atrage, ca şi altor intelectuali oneşti care nu au vrut să se înregimenteze în partidul comunist, îndepărtarea din învăţământul universitar. După desfiinţarea Bisericii Române Unite este condamnat şi întemniţat pentru credinţă, petrecând ani îndelungaţi în închisorile din Aiud, Baia Sprie, Caransebeş, Gherla. Eliberat în 1964, a îndurat creştineşte umilinţa unor slujbe sub demnitatea sa intelectuală.
„Aici e pământul sfânt al Blajului”, apărută sub purtarea de grijă şi prefaţată de prof. univ. dr. Ion Buzaşi şi pr. conf. univ. dr. Ioan Mitrofan, la Editura Buna Vestire din Blaj, s-a bucurat de îngrijirea şi sprijinul Centrului cultural „Jacques Maritain”, care funcţionează în casa din Blaj a autorului. Prezentarea cărţii a fost făcută de prof. univ. dr. Iacob Mârza, Rectorul Universităţii 1 Decembrie din Alba Iulia.
